Știri
Volumul compensării tarifelor la energia termică se majorează
Astfel, noua redacție a documentului prevede că compensarea diferenței de preț în urma majorării tarifelor reglementate la energia termică se acordă consumatorilor casnici conectaţi la sistemul centralizat de alimentare cu energie termică pentru încălzire şi prepararea apei calde menajere.
Autorii precizează că proiectul este elaborate în scopul ajustării prevederilor Regulamentului cu prevederile Legii nr.192/2021, modificările la care au fost aprobate cu 60 voturi în ședința plenară a Parlamentului din 21 ianuarie 2022 și va intra în vigoare la momentul publicării în MO.
Instituții:
Publicaţia periodică "Monitorul Fiscal FISC.MD" | Ministerul Muncii și Protecției Sociale | Ministerul Finanțelor al Republicii Moldova
„Acest articol aparține exclusiv P.P. „Monitorul fiscal FISC.md” și este protejat de Legea privind drepturile de autor.
Orice preluare a conținutului se face doar cu indicarea SURSEI și cu LINK ACTIV către pagina articolului”.
Autentificare
Autentificarea se poate efectua cu ajutorul adresei de E-mail sau a Login-ului
E-mail/Login *
Parola *
Contul de utilizator a fost creat cu succes. Pentru confirmarea înregistrării accesați linkul de confirmare expediat la e-mailul indicat în formularul de înregistrare, care este valabil până la 30 zile calendaristice
Adresează-ne o întrebare
Dorești să obții un răspuns rapid si complex sau să ne sugerezi tematica unui articol necesar procesului tău de lucru? Loghează-te, expediază întrebarea sau sugestia și primești răspunsul experților în cel mai scurt timp la adresa de e-mail sau în profilul tău de pe pagină.
E-mail *
Comanda serviciului prin telefon
Introduceți corect datele solicitate și în scurt timp veți fi contactat de un operator
Prenumele *
Numele *
E-mail *
Telefon *
Feedback
Pentru monitorizarea statutului de prelucrare a Feedbackului expediat, recomandăm inițial să parcurgeți procesul de autentificare pe portal. Astfel, mesajul de răspuns din partea PP „Monitorul Fiscal FISC.md” la feedback se va salva și afișa în Profilul Dvs. În cazul expedierii feedback-ului fără a fi autentificat pe portal, mesajul va fi remis la adresa de e-mail.
E-mail *
Stimate utilizator
Pentru îmbunătățiri ulterioare vă îndemnăm să oferiți un feedback cu privire la calitatea și disponibilitatea serviciilor furnizate prin intermediul site-ului web și al interfeței de utilizator comune.
1144 vizualizări
Data publicării:
27 Ianuarie /2022 15:51
Catalogul tematic
Noutăți
Etichete:
compensare | tarif | agent temic | Proiect | Ordin
0 comentarii
Doar utilizatorii înregistraţi şi autorizați au dreptul de a posta comentarii.