Servicii electronice
Raportarea electronică a devenit mai simplă și comodă împreună cu Fiscservinform
Avem încă o posibilitate să apreciem cum influențează tehnologiile informaționale viața cotidiană, schimbându-i viteza. Pe 26 martie a expirat termenul limită de depunere a declarațiilor cu privire la impozitul pe venit pentru persoanele juridice. Conform datelor preliminare oferite de Serviciul Fiscal de Stat, în total și-au onorat obligațiunea 93553 de contribuabili – persoane care desfășoară activitate de întreprinzător. Dintre acestea, 44526 de contribuabili au depus declarațiile pe impozitul pe venit în formă electronică (în anul 2017 numărul acestora a constituit 34838), iar 49027 - pe suport de hârtie ( un an mai devreme - 33352).
Dintre acestea, datorită programului de muncă extins al SFS, în week-end au depus declarația 9022 de persoane, dintre care 7127 în format electronic și 1895 – pe suport de hârtie.
Tot în această perioadă au fost înregistrate încasări record la bugetul de stat. Astfel, la data de 23 martie, la Bugetul public național au fost încasate 585,9 mil. lei, dintre care la Bugetul de Stat 468 mil. lei, iar la data de 26 martie au fost încasate 619,5 mil. lei, dintre care la Bugetul de Stat 510,5 mil.
Spre deosebire de anii precedenți, datele au fost obținute în termeni foarte restrânși, datorită posibilității de procesare rapidă. Digitalizarea proceselor vine atât în susținerea contribuabililor, cât şi a instituțiilor de stat.
Amintim că administratorul tehnico-tehnologic al sistemului informațional fiscal Întreprinderea de Stat „Fiscservinform” a elaborat şi a dat în exploatare industrială în anul curent proiectul Ghișeului unic de raportare. Grație acestei platforme, contribuabilii au posibilitatea de a raporta electronic și centralizat către mai multe instituții publice din Republica Moldova. În cadrul aceștia sunt disponibile în total - 122 de rapoarte, dări de seamă și declarații pentru 5 instituții publice, precum Ministerul Finanțelor, Serviciul Fiscal de Stat, Compania Națională de Asigurări în Medicină, Casa Națională de Asigurări Sociale și Biroul Național de Statistică.
Totodată, din rapoartele adiționale noi care au lansate și puse în aplicare în cadrul ghișeului pot fi enumerate:
Forma IPC18 Darea de seamă privind reținerea impozitului pe venit, a primelor de asigurare obligatorie de asistență medicală și a contribuțiilor de asigurări sociale de stat obligatorii calculate;
Forma ONG17 Declarația privind impozitul pe venit pentru organizațiile necomerciale;
Forma DAJ17 Declarația cu privire la impozitul pe venit pentru persoanele care desfășoară activitate profesională în sectorul justiției;
Forma ISAPTI 17 Nota de informare privind salariul și alte plăți efectuate de către rezidentul parcului pentru tehnologia informației în folosul angajaților;
Forma DSA18 Informația privind stabilirea drepturilor sociale în sistemul public de asigurări sociale;
Forma IU 17 Declarația cu privire la impozitul unic.
Menționăm că în perioada de raportare a lunii martie la Centrul Unic de Apel au fost înregistrate circa 19.000 de apeluri de intrare. Cele mai frecvente întrebări adresate operatorilor au fost cele ce ţin de procedurile de conectare la serviciile fiscale electronice, de obținere a semnăturii electronice, ceea ce demonstrează creșterea încrederii contribuabililor în calitatea serviciilor prestate și a consultanței privind completarea dărilor de seamă. Tot în această perioadă operatorii Centrului Unic de Apel au efectuat circa 3000 apeluri de ieșire – pentru a răspunde tuturor solicitărilor.
Totodată reamintim, că termenul de depunere a declarațiilor pentru persoane fizice este extins până la data de 2 mai.
Până în prezent, la categoria „Persoane fizice” au depus declarația cu privire la impozitul pe venit (Forma CET 15) 90007 de persoane fizice, dintre care:
• 7630 declarații în format electronic
• 80713 declarații rapide (precompletate)
• 1664 declarații în format pe hârtie.
Pentru orice informație atât persoanele fizice, cât și cele juridice pot apela Centrul Unic de Apel al SFS: 0 8000 15 25.
„Acest articol aparține exclusiv P.P. „Monitorul fiscal FISC.md” și este protejat de Legea privind drepturile de autor.
Orice preluare a conținutului se face doar cu indicarea SURSEI și cu LINK ACTIV către pagina articolului”.
2726 vizualizări
Data publicării:
29 Martie /2018 16:43
Catalogul tematic
Impozitul pe venit | Administrare fiscală | Dare de seamă fiscală
Etichete:
Fiscservinform | SFS | declaraţia cu privire la impozitul pe venit | persoane fisice | persoane juridice
0 comentarii
Doar utilizatorii înregistraţi şi autorizați au dreptul de a posta comentarii.