Știri

Facilitarea activității mediului de afaceri: domeniul controlului de stat

Listele de verificare, în baza cărora se inițiază controlul de stat asupra activității de întreprinzător, ar putea fi transmise în mod obligatoriul odată cu delegația de control, pentru informarea persoanei despre cerințele care vor fi inspectate și pentru asigurarea că organul de control va face uz de listele de verificare și va desfășura controlul în limita acestor liste.

 

Proiectul de lege cu privire la modificarea unor acte normative ce are drept scop facilitarea activității mediului de afaceri, excluderea barierelor administrative, a cerințelor și sancțiunilor nejustificate sau depășite este expus pentru consultări publice, care vor dura până la data de 6 ianuarie 2023.

 

Reamintim, proiectul a fost elaborat de Ministerul Economiei și conține modificări la Codul muncii, Legea nr. 231/2010 cu privire la comerţul interior, Legea nr.131/2012 privind controlul de stat asupra activității de întreprinzător, Legea nr. 179/2016 cu privire la întreprinderile mici şi mijlocii etc.

 

Autoritățile își propun să susțină întreprinderile noi în primii ani de activitate, astfel încât organul de control să nu dețină dreptul de a aplica sancțiuni sau măsuri restrictive decât în cazurile în care se comit infracțiuni sau antreprenorul comite intenționat și în mod repetat aceiași încălcare gravă sau foarte gravă, inclusiv se propune fortificarea aplicării procedurii de remediere, așa cum prevede Codul contravențional. Autorii consideră că întreprinderea este cea mai vulnerabilă în primii ani de la lansare și există riscul înalt de a comite unele încălcări în activitate care nu poartă un pericol major, însă care pot fi sancționate foarte dur, ceea ce poate stagna substanțial dezvoltarea afacerii lansate.

 

Totodată, se propune excluderea din Legea nr.131/2012 a prevederii, potrivit căreia neprezentarea informaţiei solicitate în termen de 5 zile constituie temei pentru iniţierea, în termen de 10 zile lucrătoare, a unui control la faţa locului, în cazul efectuării controlului prin solicitare directă. 

 

De asemenea, se propune ca, în procesul efectuării controlului, persoana supusă controlului să aibă dreptul să efectueze înregistrări video și/sau audio a acțiunilor inspectorilor pe întreaga durată a activității de control, fără obligația de a informa despre acest fapt sau a obține consimțământul inspectorilor sau organului de control, prin derogarea de la Legea nr. 133/2011 privind protecția datelor cu caracter personal. Autorii consideră că această prevedere va acorda un instrument viabil de luptă contra corupției și abuzurilor comise de oganele de control.

author icon

Marina Căldare

Instituții:

Ministerul Economiei | Publicaţia periodică "Monitorul Fiscal FISC.MD"

504 vizualizări

Data publicării:

26 Decembrie /2022 13:42

Domeniu:

Control de stat | Noutăți

Etichete:

activitate de intreprinzator | lista de verificare | control de stat

0 comentarii

icon icon icon
icon
icon icon icon icon icon
icon
icon