Daily
Availables
services
For the command select the service you want from the category
Search from the cathegory
Panorama
Compartimentul «Panorama» conține informații ce țin de administrarea fiscală, legislație fiscală internațională, economie mondială, mediu de afaceri din alte țări
În sistemul public de asigurări sociale de stat sunt stabilite două tipuri de contribuţii obligatorii: contribuţia, datorată de către angajatori; contribuţia individuală, datorată personal de unii plătitori, persoane fizice. În conformitate cu prevederile Legii privind sistemul public de asigurări sociale, contribuabili la bugetul asigurărilor sociale de stat sînt, după caz: angajatorii;persoanele fizice ce îşi organizează şi desfăşoară activitatea pe cont propriu.
17 December /2013 10:13
Statul a vândut astăzi la Bursa de Valori, în cadrul unei licitaţii cu strigare, pachetul de acţiuni de 34,962% pe care îl deţinea în hotelul Jolly Alon. Pentru cele 816 acţiuni propuse spre vânzare la preţul de 180 mii lei bucata, statul a obţinut 33,48 mil. lei, valoarea nominală a unei acţiuni fiind de 46310 lei.
17 December /2013 10:04
S-a creat un grup de lucru moldo-român, pentru investiții din fonduri europene. Decizia a fost luată astăzi, 16 decembrie, de către ministrul Transporturilor și Infrastructurii Drumurilor, Vasile Botnari, şi omologul său din Guvernul României, Ramona Mănescu.
17 December /2013 10:02
Руководство ведущих промышленных компаний ЕС беспокоит снижение конкурентоспособности европейской экономики по сравнению с США и странами Азии. Глава Круглого стола промышленников ЕС Лейф Йоханссон в интервью изданию Financial Times представил доклад “ERT Benchmarking Report 2013”.
17 December /2013 09:59
Виртуальная валюта Bitcoin всё чаще становится предметом различных сообщений в Сети. Это, впрочем, неудивительно: курс Bitcoin бьёт один рекорд за другим — стоимость «биткоина» держится около отметки $1000, а максимальная цена достигала $1090.
16 December /2013 17:51
Şeful Inspectoratului Fiscal Principal de Stat, Ion Prisăcaru, a întreprins, în perioada 12-14 decembrie curent, o vizită de lucru în Slovenia, unde a participat la Dialogul la nivel înalt privind Administrarea şi Conformarea Fiscală. La forul de la Ljubljana, Ion Prisăcaru a fost invitat de către Centrul de Excelenţă în Finanţe.
16 December /2013 17:35
Biroul Naţional de Statistică informează că, în ianuarie-septembrie 2013 produsul intern brut a însumat 73312 milioane lei, preţuri curente de piaţă, în creştere — în termeni reali — cu 8,0% faţă de ianuarie-septembrie 2012. Produsul intern brut estimat pentru trimestrul III 2013 a fost de 29936 milioane lei, în creştere – în termeni reali – cu 12,9% faţă de trimestrul III 2012.
16 December /2013 15:50
The account successfully was created. To confirm the registration, type the confirmation link wich was sent to your e-mail indicated in registration form, valid for up to 30 days.
Adress to us a question
You want to obtain an answer or you will can to suggest as an article necessary for your work process? Sign in on the page, send your question or suggest and obtain the answer from the experts in the shortest time, at your e-mail or published in the compartment „Questions and answers”.
E-mail *
Search in the category
The period of publication
at
to
catalogul tematic
Catalogul autorilor
Monitorul fiscal FISC.md nr.7 (84) 2023
Catalogul instituțiilor
Keyword
Submit the services by phone
Include correct the dates who are requested and in short time you will be contacted by an operator
First name *
Last name *
E-mail *
Phone *
Feedback
To monitor the status of sent Feedback, initial we recommend to you to do sign in on the page. So, the answer at PP „Monitorul Fiscal FISC.md” at feedback will be save and will be displayed in your personal profile. If the feedback is sent an you aren't authentificated on the page, the message will be sent tot your e-mail.
E-mail *
Dear user
For further improvements, please write a feedback about the quality and availability of the services provided from the site and user interface.