Știri

Legea privind decontările în numerar va intra în vigoare din 1 ianuarie anul 2025

Parlamentul, în cadrul ședinței plenare din 29 februarie anul curent, a aprobat în a doua lectură proiectul Legii cu privire la decontările în numerar, prevederile căreia se vor aplica din 1 ianuarie anul 2025.

 

Odată cu intrarea în vigoare a legii menționate, prevederile acesteia se vor aplica persoanelor juridice, indiferent de tipul de proprietate sau forma juridică de organizare, cu excepția autorităților și instituțiilor publice; reprezentanțelor permanente și sucursalelor persoanelor juridice nerezidente; organizațiilor necomerciale; persoanelor fizice care desfășoară o activitate de întreprinzător; persoanelor fizice care desfășoară o activitate profesională în sectorul justiției sau în domeniul sănătății; persoanelor fizice care nu desfășoară o activitate de întreprinzător și care cumpără bunuri imobile sau mijloace de transport de la alte persoane fizice care nu desfășoară o activitate de întreprinzător. Noile reglementări nu se vor aplica decontărilor în numerar efectuate conform prevederilor Legii nr. 62/2008 privind reglementarea valutară.

 

Proiectul prevede stabilirea limitelor de efectuare a decontărilor în numerar de către subiecții specificați supra, în raport cu alte persoane juridice și fizice, cu excepția persoanelor fizice care nu desfășoară o activitate de întreprinzător și care cumpără bunuri imobile sau mijloace de transport de la alte persoane fizice care nu desfășoară o activitate de întreprinzător, cuantumul cărora va constitui, în mai multe cazuri, 100 mii lei anual sau lunar.

 

De exemplu, limita plății în numerar în favoarea unei persoane fizice care nu desfășoară activitate de întreprinzător, în sumă ce nu depășește cumulativ 100 mii lei anual, se va permite în cazul predării deșeurilor și reziduurilor de metale feroase și neferoase, a reziduurilor industriale ce conțin metale sau aliaje ale acestora, a ambalajului returnabil, a reziduurilor și a deșeurilor de hârtie, carton, cauciuc, plastic sau de sticlă (cioburi de sticlă), precum și a acumulatoarelor electrice uzate.

 

Totodată, limita plății în numerar în favoarea unei persoane fizice care nu desfășoară activitate de întreprinzător, în sumă ce nu depășește cumulativ 200 mii lei anual, se va permite în cazul vânzării producției de fitotehnie și horticultură în formă naturală și a producției zootehnice în formă naturală, în masă vie și sacrificată. Iar în cazul efectuării plății în numerar în favoarea unei persoane fizice care desfășoară o activitate în domeniul achizițiilor de produse de fitotehnie și/sau horticultură, și/sau de obiecte ale regnului vegetal sumă nu va putea depăși cumulativ 600 mii lei anual.

 

În temeiul noilor reglementări, persoanele fizice vor fi  în drept să efectueze achitarea în numerar a bunului imobil procurat doar dacă prețul acestuia, indicat în contractul de vânzare-cumpărare, nu va depăși echivalentul a 100 de salarii medii lunare pe economie prognozate, inclusiv în situația în care achitarea se face în rate; a mijlocului de transport procurat doar dacă prețul acestuia nu depășește echivalentul a 50 de salarii medii lunare pe economie prognozate, inclusiv în situația în care achitarea se face în rate. În cazul în care prețul bunului imobil/al mijlocului de transport indicat în contractul de vânzare-cumpărare va depăși limitele date, plata urmează a fi efectuată prin transfer bancar, cu excepția sumei de până la 200 mii lei, care poate fi achitată în numerar.

 

Pentru cheltuielile operaționale și de gospodărire, subiecții legii vor elibera numerarul spre decontare în termenele stabilite de conducătorii acestora, care însă nu vor depăși 30 de zile, cu excepția cheltuielilor pentru deplasările peste hotarele RM. În aceste condiții, numerarul eliberat spre decontare și neutilizat trebuie să fie restituit în casieria entității în termen de 5 zile lucrătoare după expirarea termenului pentru care a fost eliberat.

 

Controlul asupra respectării prevederilor Legii cu privire la decontările în numerar se vor efectua de către Serviciul Fiscal de Stat în cadrul controalelor fiscale. Termenul de prescripție pentru verificarea corectitudinii respectării noilor prevederi va fi de cel mult 4 ani de la data efectuării încasării plății în numerar. În aceste condiții, proiectul aprobat prevede completarea alin. (1) al art. 133 din Codul fiscal cu pct. 202 care va extinde lista atribuțiilor generale ale SFS și va stabili că autoritatea fiscală „efectuează controlul asupra respectării legislației privind efectuarea decontărilor în numerar”.

 

 

Tatiana Smeșnaia

Instituții:

Parlamentul Republicii Moldova | Publicaţia periodică "Monitorul Fiscal FISC.MD"

1253 vizualizări

Data publicării:

29 Februarie /2024 11:08

Domeniu:

Noutăți | Noutăți | Persoana fizică

Etichete:

persoana fizică | lege | decontari de numerar | achitare in numerar

0 comentarii

icon icon icon
icon
icon icon icon icon icon
icon
icon