Tichete de masă
Eficientizarea emiterii, acordării și rambursării valorii tichetelor de masă
Ordinul de modificare menționat, a fost elaborat cu scopul eficientizării administrării domeniului de emitere, acordare, acceptare și rambursare a valorii tichetelor de masă.
Prin urmare, Ordinul nr.132/2018 conține modificări la denumirea Registrului cât și completări, cum ar fi introducerea coloniței „Valoarea TM pe suport electronic în sold la finele perioadei de gestiune”, ce a fost introdusă în scopul creării posibilității generării rapoartelor pe fiecare angajat și depistarea tichetelor de masă a căror termen a depășit termenul de valabilitate de 6 luni.
Concomitent, în urma analizei practicii internaționale a procesului de emitere, acordare, acceptare şi rambursare a valorii tichetelor de masă, cât și a controlului respectării legislației în acest domeniu, s-a considerat necesar completarea Registrului menționat cu informația referitor la valoarea totală a tichetelor de masă decontate (achitate) de operator, numărul și data documentului de decontare (achitare) de operator, precum și alte informații relevante ducerii evidenței tichetelor de masă.
De asemenea s-a introdus colonița „Valoarea totală a TM distruse” în scopul racordării datelor din compartimentul „TM distruse de operator**”.
Anexa nr. 5 la Ordinul Ministerului Finanțelor nr. ______ din ____________ 2018
REGISTRUL cu privire la tichetele de masă acceptate de către unitatea comercială/de alimentație publică
* Se completează în cazul TME.
** Nu se completează în cazul TME. „Acest articol aparține exclusiv P.P. „Monitorul fiscal FISC.md” și este protejat de Legea privind drepturile de autor.
Orice preluare a conținutului se face doar cu indicarea SURSEI și cu LINK ACTIV către pagina articolului”.
Autentificare
Autentificarea se poate efectua cu ajutorul adresei de E-mail sau a Login-ului
E-mail/Login *
Parola *
Contul de utilizator a fost creat cu succes. Pentru confirmarea înregistrării accesați linkul expediat la e-mailul indicat în formularul de înregistrare, care este valabil până la 30 zile calendaristice
Adresează-ne o întrebare
Dorești să obții un răspuns rapid si complex sau să ne sugerezi tematica unui articol necesar procesului tău de lucru? Loghează-te, expediază întrebarea sau sugestia și primești răspunsul experților în cel mai scurt timp la adresa de e-mail sau în profilul tău de pe pagină.
E-mail *
Comanda serviciului prin telefon
Introduceți corect datele solicitate și în scurt timp veți fi contactat de un operator
Prenumele *
Numele *
E-mail *
Telefon *
Feedback
Pentru monitorizarea statutului de prelucrare a Feedbackului expediat, recomandăm inițial să parcurgeți procesul de autentificare pe portal. Astfel, mesajul de răspuns din partea PP „Monitorul Fiscal FISC.md” la feedback se va salva și afișa în Profilul Dvs. În cazul expedierii feedback-ului fără a fi autentificat pe portal, mesajul va fi remis la adresa de e-mail.
E-mail *
E-mail *
2513 vizualizări
Data publicării:
03 Septembrie /2018 11:44
Catalogul tematic
Administrare fiscală
Etichete:
tichet de masa | servicii | rambursare | Ordin MF
0 comentarii
Doar utilizatorii înregistraţi şi autorizați au dreptul de a posta comentarii.