Monitorul SFS

Controlul fiscal în luna mai 2022

Autoritatea fiscală a planificat pentru luna mai curent efectuarea controalelor fiscale la 20 agenți economici. Aceștia, în funcție de scorul riscurilor acumulate (în listă sunt incluse entitățile cu punctajul de la 13 la 90 puncte), vor fi supuși controalelor prin metoda verificării totale, parțiale sau tematice (capitolul TVA). Ordinul nr.185 din 4 mai 2022, prin care a fost aprobată lista respectivă este publicat pe pagina oficială a Serviciului Fiscal de Stat.

 

Amintim, SFS planifică controlul fiscal la întreprinderile selectate în baza analizei riscurilor întrunite de către entități, cu determinarea metodei de verificare ce urmează a fi abordată în fiecare caz.

 

Gestionarea riscurilor de conformare este un proces continuu orientat spre identificarea acestora în activitatea contribuabililor și aplicarea celor mai simple și mai eficiente tratamente pentru a le atenua și a spori nivelul de conformare fiscală voluntară, se spune în Programul menționat supra.


via | sfs.md

Instituții:

Serviciul Fiscal de Stat | Publicaţia periodică "Monitorul Fiscal FISC.MD"

2276 vizualizări

Data publicării:

04 Mai /2022 14:23

Catalogul tematic

Administrare fiscală | Noutăți | Ordine SFS

Etichete:

control fiscal | agenti economici | conformare fiscală

0 comentarii

icon icon icon
icon
icon icon icon icon icon
icon
icon