Monitorul SFS

Posturile fiscale sporesc veniturile agenţilor economici

Serviciul Fiscal de Stat continuă monitorizarea și controlul zonelor de agrement pe întreg teritoriul țării. Acestea au demarat la începutul sezonului estival și vor continua până la finele acestuia. Scopul acțiunilor este conformarea, dar și asigurarea unei administrări fiscale eficiente a contribuabililor care prestează servicii în zonele de agrement, prevenirea și combaterea cazurilor de încălcare a prevederilor legislației în vigoare. Ca urmare a unei evaluări a nivelului de conformare a agenţilor economici din mai multe ramuri ale economiei naţionale, Serviciul Fiscal de Stat a stabilit riscuri majore de admitere a încălcărilor fiscale de către contribuabilii care prestează servicii de agrement. În acest context, inspectorii fiscali au analizat indicatorii declarați de 73 de agenți economici din domeniul respectiv. Începând cu luna iunie curent, au fost iniţiate acţiuni de verificare a agenţilor economici din segment. Rezultatele controalelor fiscale au demonstrat în mare parte că riscurile estimate sunt veridice. În total, pe parcursul lunilor iunie-iulie au fost efectuate 173 de controale fiscale, fiind stabilite încălcări în proporţie de >90% din numărul controalelor efectuate. De asemenea, pe parcursul celor două luni au fost și continuă a fi monitorizați, prin intermediul posturilor fiscale, 18 agenţi economici. În cadrul postului fiscal, inspectorul responsabil asigură verificarea zilnică a agentului economic, iar în zilele de week-end, funcţionarul fiscal a monitorizat activitatea agentului economic întreaga zi. Angajații SFS asigură, astfel, verificarea reflectării integrale a veniturilor obţinute prin aplicarea maşinii de casă şi control, dispunerea de documente de provenienţă pentru mărfurile comercializate, respectarea legislaţiei muncii privind evidenţa corectă a numărului de salariaţi şi a timpului de muncă efectiv lucrat. Analiza preliminară a rezultatelor activităţii posturilor fiscale atestă că la majoritatea agenţilor economici monitorizaţi de posturile fiscale veniturile din activitatea zonei de agrement au crescut în perioada iunie-iulie 2017 comparativ cu perioada iunie-iulie 2016. La 5 agenţi economici creşterea a constituit aproape 100%, iar la alţi doi agenţi economici - 50-60% comparativ cu perioada similară a anului precedent. Serviciul Fiscal de Stat va continua acţiunile de verificare a segmentului respectiv. În acest context revenim cu un apel către agenții economici: indiferent de perioada anului, să se conformeze prevederilor legislației în vigoare și să activeze conform cerințelor prevăzute de lege. Totodată, menţionăm ca activitatea zonelor de agrement nu este unica din vizorul SFS, care va desfășura acțiuni de control și în alte domenii ale economiei naționale.

via | www.sfs.md

Instituții:

Serviciul Fiscal de Stat | Publicaţia periodică "Monitorul Fiscal FISC.MD"

3062 vizualizări

Data publicării:

21 August /2017 13:30

Domeniu:

Administrare fiscală | Noutăți | Maşini de casă şi control

Etichete:

SFS | controale | verificarea fiscală | prevederi | legislația fiscala

0 comentarii

icon icon icon
icon
icon icon icon icon icon
icon
icon