Monitorul SFS
SFS: contractele de locațiune înregistrate în primul semestru
Astfel, în primul semestru din anul curent, la Serviciul Fiscal de Stat s-au înregistrat 8 612 contracte de locațiune/chirie.
De asemenea,urmare a acțiunilor întreprinse au fost identificate 3 069 persoane fizice ce dau în locațiune/chirie bunuri imobile.
Totodată, la 448 persoane fizice ce dau în locațiune bunuri imobile și nu s-au conformat prevederilor legale au fost calculate suplimentar spre plată la buget: plăți de bază – 483,2 mii lei, penalități – 39,1 mii lei și amenzi – 79,3 mii lei.
Serviciul Fiscal de Stat reamintește că, în conformitate cu art. 901, alin. (34) din Codul fiscal, subiecţii impunerii persoane fizice care nu desfăşoară activitate de întreprinzător şi transmit în posesie şi/sau în folosinţă (locaţiune, arendă, uzufruct, superficie) proprietate imobiliară, achită impozit pe venit în mărime de 7% din valoarea lunară a contractului.
Persoanele menţionate sunt obligate, în termen de 3 zile de la data încheierii contractului, să înregistreze contractul încheiat la Serviciul Fiscal de Stat. Acest impozit se achită lunar, cel târziu la data de 25 a lunii în curs, în modul stabilit de Serviciul Fiscal de Stat.
via | sfs.md
„Acest articol aparține exclusiv P.P. „Monitorul fiscal FISC.md” și este protejat de Legea privind drepturile de autor.
Orice preluare a conținutului se face doar cu indicarea SURSEI și cu LINK ACTIV către pagina articolului”.
Autentificare
Autentificarea se poate efectua cu ajutorul adresei de E-mail sau a Login-ului
E-mail/Login *
Parola *
Contul de utilizator a fost creat cu succes. Pentru confirmarea înregistrării accesați linkul de confirmare expediat la e-mailul indicat în formularul de înregistrare, care este valabil până la 30 zile calendaristice
Adresează-ne o întrebare
Dorești să obții un răspuns rapid si complex sau să ne sugerezi tematica unui articol necesar procesului tău de lucru? Loghează-te, expediază întrebarea sau sugestia și primești răspunsul experților în cel mai scurt timp la adresa de e-mail sau în profilul tău de pe pagină.
E-mail *
Comanda serviciului prin telefon
Introduceți corect datele solicitate și în scurt timp veți fi contactat de un operator
Prenumele *
Numele *
E-mail *
Telefon *
Feedback
Pentru monitorizarea statutului de prelucrare a Feedbackului expediat, recomandăm inițial să parcurgeți procesul de autentificare pe portal. Astfel, mesajul de răspuns din partea PP „Monitorul Fiscal FISC.md” la feedback se va salva și afișa în Profilul Dvs. În cazul expedierii feedback-ului fără a fi autentificat pe portal, mesajul va fi remis la adresa de e-mail.
E-mail *
Stimate utilizator
Pentru îmbunătățiri ulterioare vă îndemnăm să oferiți un feedback cu privire la calitatea și disponibilitatea serviciilor furnizate prin intermediul site-ului web și al interfeței de utilizator comune.
992 vizualizări
Data publicării:
14 Iulie /2021 09:21
Catalogul tematic
Impozitul pe bunurile imobiliare | Noutăți | Persoana fizică
Etichete:
contracte de locatiune | impozit | persoane fizice
0 comentarii
Doar utilizatorii înregistraţi şi autorizați au dreptul de a posta comentarii.