Monitorul SFS

SFS monitorizează prețurile la produsele social importante

Ca urmare a sesizărilor recepționate de la cetățeni cu privire la majorarea ilegală a prețurilor, Serviciul Fiscal de Stat, care face parte din grupul de lucru responsabil de analiza și monitorizarea prețurilor, comunică că în continuare va asigura monitorizarea corectitudinii formării acestora la produsele social importante. În acest context, agenții economici sunt atenționați despre obligația respectării prevederilor Hotărârii Guvernului nr. 774 din 20.06.2016 cu privire la prețurile de comercializare a acestor produse. Totodată, în conformitate cu prevederile Legii nr. 845 din 3 ianuarie 1992 cu privire la antreprenoriat și întreprinderi, veniturile ilicite obţinute de agenţii economici prin exagerarea costului producţiei, preţului de vânzare al mărfii, al bunurilor, rentabilităţii, adaosului comercial, volumului de lucrări efectuate în construcţii şi tarifelor la serviciile prestate, nerespectându-se actele normative care reglementează formarea şi aplicarea preţurilor, precum şi amenzile aplicate în sumă echivalentă acestor venituri se percep la bugetul de stat. Recomandăm să citiți și Particularitățile formării prețurilor la produsele social importante.



via | :

Instituții:

Serviciul Fiscal de Stat | Publicaţia periodică "Monitorul Fiscal FISC.MD"

1789 vizualizări

Data publicării:

21 Martie /2020 17:48

Domeniu:

Administrare fiscală | Noutăți

Etichete:

preţuri | produse sociale | SFS | monitorul.fisc.md

0 comentarii

icon icon icon
icon
icon icon icon icon icon
icon
icon