Întrebări și răspunsuri

3. (1.1.19) Ce reprezintă datoria compromisă?

Potrivit art. 5 pct.32) din Codul fiscal, datoria compromisă este o creanţă care este nerambursabilă în cazurile în care:
  1. agentul economic lichidat nu are succesor de drepturi;
  2. persoana juridică sau fizică care desfăşoară activitate de întreprinzător, declarată insolvabilă, nu are bunuri;
  3. persoana fizică care nu desfăşoară activitate de întreprinzător şi gospodăria ţărănească (de fermier) sau întreprinzătorul individual nu are, în decurs de 2 ani din ziua apariţiei datoriei, bunuri sau este în insuficienţă de bunuri ce ar putea fi percepute în vederea stingerii acestei datorii;
  4. persoana fizică a decedat şi nu mai există persoane obligate prin lege să onoreze obligaţiile acesteia;
  5. persoana fizică, inclusiv membrii gospodăriei ţărăneşti (de fermier) sau întreprinzătorul individual, care şi-a părăsit domiciliul nu poate fi găsită în decursul termenului de prescripţie stabilit de legislaţia civilă;
  6. există actul respectiv al instanţei de judecată sau al executorului judecătoresc (decizie, încheiere sau alt document prevăzut de legislaţia în vigoare) potrivit căruia perceperea datoriei nu este posibilă.
Calificarea datoriei drept compromisă, în cazurile specificate mai sus, are loc doar în baza documentului corespunzător prin care se confirmă apariţia circumstanţei respective de implicare într-o formă juridică în condiţiile legii.

Instituții:

Serviciul Fiscal de Stat | Publicaţia periodică "Monitorul Fiscal FISC.MD"

4036 vizualizări

Data publicării:

02 Februarie /2018 15:08

Catalogul tematic

Legislație fiscală | Executor judecătoresc | Persoana fizică

Etichete:

Instanța de judecată | executor judecătoresc | Cod fiscal | gospodarie taraneasca

0 comentarii

icon icon icon
icon
icon icon icon icon icon
icon
icon