16
09 2013
1168

Agentul economic „X” deţine un site specializat, prin intermediul căruia plasează informaţii despre mărfuri/servicii care se comercializează de către alţi agenţi economici, cu aplicarea unor reduceri.

În această activitate agentul economic „X” apare ca prestator de servicii de intermediere între comercianţii care expun ofertele respective şi persoanele fizice, contra unei remuneraţii (comision/voucher), achitate prin intermediul terminalelor sau intermediul instituţiilor bancare, în temeiul cărora ulterior persoanele fizice pot procura mărfurile/ beneficia de serviciile expuse cu reducere de preţ.

În legătură cu schimbările din anul 2013 la taxele locale, realizate prin Decizia Consiliului Municipal Chişinău nr. 3/2 din 29.03.2013 „Cu privire la stabilirea şi punerea în aplicare a taxei pentru unităţile comerciale şi/sau de prestări servicii de deservire socială”, solicităm să vă expuneţi asupra faptului dacă pentru genul respectiv de activitate urmează a se calcula şi achita taxa pentru unităţile de comerţ şi/sau de prestări servicii de deservire socială?
Acest articol este destinat doar pentru utilizatorii abonați

Pentru a vă abona, selectaţi abonamentul:

Premium

1499 lei

Classic

999 lei

Electronic

899 lei

 

0 comentarii

Doar utilizatorii înregistraţi şi autorizați au dreptul de a posta comentarii.