Sectorul agrar
Simplificarea casării plantațiilor perene proprietate privată
Autorul documentului, Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare, își propune simplificarea procedurilor referitoare la casarea plantațiilor perene, documentarea casării plantațiilor perene proprietate publică a statului și reglementarea procedurilor transparente, simple și rapide de casare. Conform normelor în vigoare, în cazul în care persoana fizică/juridică proprietar al plantației perene intenționează să o caseze, acesta urmează să depună la autoritatea administrativ-teritorială în raza căreia se află plantația o cerere de casare. În baza cererii, se creează o comisie din 4 membri, care perfectează un act ce stă la baza deciziei de casare aprobată de către consiliul local, care, de obicei, se convoacă în ședințe ordinare odată la trei luni, fie în ședințe extraordinare. Prin urmare, procedura de casare poate dura în timp până peste trei luni, fapt inacceptabil pentru proprietarul plantației, dacă luăm în calcul că casarea unei plantații perene bătrâne sau bolnave se face în contextul unui plan de afaceri de reînnoire a plantațiilor. În același timp, proiectul prevede o procedură specială de casare și defrișare a plantațiilor perene proprietate publică, aceasta fiind posibilă dacă se întrunește una din situațiile: În Comisia de casare a plantaţiei perene proprietate publică va fi inclus deținătorul plantaţiei, un specialist în agronomie, un specialist în contabilitate, reprezentantul subdiviziunii teritoriale a Agenţiei Naţionale pentru Siguranţa Alimentelor (după caz) și reprezentantul consiliului local. Potrivit datelor din analiza de impact a proiectului, circa 40-50% din totalul celor aproximativ 141,7 mii ha de plantații perene necesită a fi casate în legătură cu expirarea utilizării utile, fie datorită apariției tehnologiilor noi de creștere și întreținere, cărora aceste plantații nu mai corespund.
Instituții:
Publicaţia periodică "Monitorul Fiscal FISC.MD" | Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare
„Acest articol aparține exclusiv P.P. „Monitorul fiscal FISC.md” și este protejat de Legea privind drepturile de autor.
Orice preluare a conținutului se face doar cu indicarea SURSEI și cu LINK ACTIV către pagina articolului”.
Autentificare
Autentificarea se poate efectua cu ajutorul adresei de E-mail sau a Login-ului
E-mail/Login *
Parola *
Contul de utilizator a fost creat cu succes. Pentru confirmarea înregistrării accesați linkul de confirmare expediat la e-mailul indicat în formularul de înregistrare, care este valabil până la 30 zile calendaristice
Adresează-ne o întrebare
Dorești să obții un răspuns rapid si complex sau să ne sugerezi tematica unui articol necesar procesului tău de lucru? Loghează-te, expediază întrebarea sau sugestia și primești răspunsul experților în cel mai scurt timp la adresa de e-mail sau în profilul tău de pe pagină.
E-mail *
Comanda serviciului prin telefon
Introduceți corect datele solicitate și în scurt timp veți fi contactat de un operator
Prenumele *
Numele *
E-mail *
Telefon *
Feedback
Pentru monitorizarea statutului de prelucrare a Feedbackului expediat, recomandăm inițial să parcurgeți procesul de autentificare pe portal. Astfel, mesajul de răspuns din partea PP „Monitorul Fiscal FISC.md” la feedback se va salva și afișa în Profilul Dvs. În cazul expedierii feedback-ului fără a fi autentificat pe portal, mesajul va fi remis la adresa de e-mail.
E-mail *
Stimate utilizator
Pentru îmbunătățiri ulterioare vă îndemnăm să oferiți un feedback cu privire la calitatea și disponibilitatea serviciilor furnizate prin intermediul site-ului web și al interfeței de utilizator comune.
1346 vizualizări
Data publicării:
01 Februarie /2022 08:00
Catalogul tematic
Noutăți
Etichete:
plantații perene | casare | proiect hotarire guvern
0 comentarii
Doar utilizatorii înregistraţi şi autorizați au dreptul de a posta comentarii.