Filtru de căutare în categorie
Perioada publicării
Compartiment pagină
Subcompartiment pagină
Cuvânt cheie
În anul 2020 mijloacele Fondului național de dezvoltare a agriculturii și mediului rural au constituit 1200 mil. lei, fiind în creștere cu 26,3% față de mijloacele financiare alocate în anul 2019 (950 mil. lei). Conform Raportului privind gestionarea FNDAMR în anul 2020, cele mai multe mijloace financiare au fost direcționate pentru achitarea restanțelor din 2019 față de producătorii agricoli – circa 503,8 mil. lei.
28 Ianuarie /2021 08:01
La data de 25 ianuarie în baza de date a Agenţiei Naţionale pentru Ocuparea Forţei de Muncă au fost înregistrate 5165 locuri de muncă vacante, în ușoară creștere comparativ cu numărul înregistrat acum două săptămâni, când erau solicitați 4867 angajați. Cele mai multe locuri vacante sunt declarate în capitală – 1676. În Bălți, agenții economici oferă 900 locuri de muncă, iar în UTAG –114. Cel mai mic număr de locuri vacante este înregistrat în Edineț și Drochia – câte 11. Pentru persoanele cu nivel de instruire superior şi mediu de specialitate sunt disponibile 1391 locuri de muncă vacante, constituind circa 27% din numărul total de locuri vacante.
28 Ianuarie /2021 08:00
Prin Legea nr. 257 din 22 decembrie 2020 (politica fiscală și vamală 2021) au fost operate modificări la Titlul VII din Codul fiscal ce reglementează taxele locale, fiind prevăzută plafonarea acestora și previzibilitatea lor pe termen mediu (3 ani), cu majorarea anuală în mărimea ratei inflației. Totodată, legiuitorul a stabilit că, în cazul în care autoritatea publică locală a aprobat bugetul pentru anul 2021 și cotele taxelor locale până la intrarea în vigoare a Legii nr. 257/2020 (22 decembrie 2020), APL va avea dreptul să aplice cotele stabilite pentru anul 2021, având obligația de conformare și aplicare a plafonării începând cu anul 2022.
27 Ianuarie /2021 08:01
Acțiunile suplimentare ce au ca scop facilitarea implementării Legii 105/2018 cu privire la promovarea ocupării forţei de muncă și asigurarea de șomaj, precum și sporirea calității serviciilor și măsurilor de ocupare a forței de muncă prestate de către Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă în vederea aplicării noilor prevederi adoptate prin Legea nr.137/2020 au fost examinate în cadrul unei ședințe a Grupului de lucru al Comisiei de stat pentru reglementarea activității de întreprinzător pe lângă Ministerul Economiei și Infrastructurii.
27 Ianuarie /2021 08:00
Informațiile din Registrul bunurilor imobile comandate online și disponibile anterior doar pentru bunurile amplasate în mun. Chișinău, pot fi solicitate prin internet pentru toate imobilele amplasate pe teritoriul Republicii Moldova, anunță Agenţia Servicii Publice. Astfel, cetățenii pot solicita online: eliberarea planului cadastral la nivel de sector cadastru (reprezentarea informaţiei grafice despre toate terenurile înregistrate cuprinse întru-un sector cadastral) eliberarea planului cadastral pentru un bun imobil: teren, încăpere izolată sau loc de parcare (reprezentarea grafică din baza de date a cadastrului bunului imobil înregistrat)
26 Ianuarie /2021 08:00
Procedura de eliberare a Autorizației de antrepozit vamal (administrarea și gestionarea antrepozitului) se va desfășura doar în format electronic, începând cu 1 februarie curent, anunță Serviciul Vamal. Cererea de obținere a actului permisiv poate fi depusă aici. La cerere vor fi anexate și actele necesare pentru prestarea serviciului:1. Actul ce demonstrează rațiunea economică privind necesitatea înființării antrepozitului vamal (business-plan, calculul economic al eficienței depozitului, etc.)
26 Ianuarie /2021 08:00
În Monitorul Oficial din 22 ianuarie curent a fost publicat Ordinul Ministerului Finanțelor nr. 161 din 17 decembrie 2020 privind aprobarea Normelor de audit intern în sectorul public, ce au ca scop stabilirea cadrului general de organizare și desfășurare a activității de audit intern în entitățile publice, precum și ghidarea necesară pentru aplicarea în practică a prevederilor Codului etic, Cartei de audit intern și Standardelor naționale de audit intern. Prevederile Normelor se aplică entităților publice care asigură activitatea de audit intern prin una din următoarele forme: subdiviziune de audit intern instituită în structura organizațională proprie, audit intern prin asociere sau audit intern pe bază de contract.
25 Ianuarie /2021 08:00