Știri

Angajații din structurile de forță vor contribui la sistemul public de asigurări sociale

Începând cu 1 ianuarie 2017, organele apărării naționale, securității statului și ordinii publice, precum și personalul încadrat în aceste autorități vor contribui la sistemul public de asigurări sociale. Un proiect de lege în acest sens a fost susținut de Guvern. Menționăm că, în conformitate cu prevederile în vigoare din articolul 4 al Legii privind sistemul public de asigurări sociale, militarii care îndeplinesc serviciul prin contract, persoanele din corpul de comandă și din trupele organelor afacerilor interne și sistemului penitenciar, ofițerii de protecție și colaboratorii organelor securității statului și Centrului Național Anticorupție, sunt asigurate obligatoriu în sistemul public. Prin acest proiect se urmărește respectarea principiului obligativității sistemului public de asigurări sociale, potrivit căruia persoanele fizice și juridice au obligația de a participa la sistemul public de asigurări sociale. Astfel, angajații din structurile de forță și anume: Ministerul Afacerilor Interne, Ministerul Apărării, Serviciul de Informații și Securitate, Departamentul Instituțiilor Penitenciare, Serviciul Protecție și Pază de Stat și Centrul Național Anticorupție, vor fi obligați să contribuie la sistemul public de asigurări sociale. Totodată, personalul din structurile de forță vor beneficia de o indemnizație lunară în cuantum de 6,5% din salariul de funcție calculat, cu scopul menținerii venitului lunar obținut din salariu, ca urmare a introducerii obligativității de achitare a contribuțiilor individuale de asigurări sociale din 1 ianuarie 2017. Mijloacele financiare necesare pentru implementarea proiectului, începând cu 1 ianuarie 2017, se estimează a fi în sumă de circa 117,3 mii lei, prevăzută în bugetul de stat pentru anul 2017.
author icon

Marina Căldare

Instituții:

Publicaţia periodică "Monitorul Fiscal FISC.MD" | Casa Națională de Asigurări Sociale a Republicii Moldova | Ministerul Afacerilor Interne al RM | Ministerul Apărării

2419 vizualizări

Data publicării:

19 Ianuarie /2017 10:30

Catalogul tematic

Asigurare socială de stat | Noutăți

Etichete:

angajații din structurile de forță | îndemnizaţie lunară | mijloace financiare | asigurare sociala | contrubutii | militari | corpul de comanda

0 comentarii

icon icon icon
icon
icon icon icon icon icon
icon
icon