Serviciul Fiscal de Stat a publicat în Registrul de Stat al Controalelor lista entităţilor, care vor fi supuse unei verificări planificate în anul curent.
Întreprinderile, 720 la număr, din diferite regiuni ale ţării, sunt incluse în lista în dependenţă de scorul total de risc, în ordine descrescândă şi au acumulat de la 58 până la 11 puncte.
Amintim că în anul 2017 lista similară conţinea 1128 entităţi, iar scorul total de risc era cuprins între 18 şi 68 de puncte.
Conform prevederilor Codului fiscal, controlul fiscal este verificarea corectitudinii cu care contribuabilul execută obligaţiile fiscale şi alte obligaţii prevăzute de legislaţia în vifoare, inclusiv verificare a altor persoane sub aspectul legăturii lor cu activitatea contribuabilului prin metode, forme şi operaţiuni prevăzute codul indicat.
Controlul fiscal la faţa locului poate fi efectuat numai în temeiul unei decizii scrise a conducerii organului care exercită controlul, iar durata lui nu trebuie să depăşească două luni calendaristice.
De asemenea, în cazul controlului planificat, persoana va fi citată cu privire la iniţierea controlului cu 3 zile înainte de desfăşurarea acestuia.
Lista contribuabililor care vor fi supuşi controlului planificat de către SFS în anul 2018.
„Acest articol aparține exclusiv P.P. „Monitorul fiscal FISC.md” și este protejat de Legea privind drepturile de autor. Orice preluare a conținutului se face doar cu indicarea SURSEI și cu LINK ACTIV către pagina articolului”.
16470 vizualizări
Data publicării:
17 Ianuarie /2018 08:01
Catalogul tematic
Legislație fiscală | Noutăți | Administrare fiscală
Etichete:
SFS
0 comentarii
Cont nou
Parola repetat *
Autentificare
Autentificarea se poate efectua cu ajutorul adresei de E-mail sau a Login-ului
E-mail/Login *
Parola *