Știri

Deducerea cheltuielilor în scopuri fiscale: amortizarea calculată de rezidenții IT parc și cheltuielile pentru transportul angajaților

Se permite deducerea cheltuielilor suportate pentru transportul organizat al angajaţilor/zilierilor în limita maximă a plafonului mediu de 65 de lei (fără TVA) per angajat/zilier pentru fiecare zi efectiv lucrată. Acest plafon valoric se calculează ca raportul dintre cheltuielile lunare suportate de către angajator/beneficiarul de lucrări pentru transportul organizat al angajaţilor/zilierilor şi numărul de angajaţi/zilieri transportaţi în decurs de o lună înmulţit cu numărul de zile în care a avut loc transportarea efectivă a angajaţilor/zilierilor, prevede noua redacție a Regulamentului cu privire la determinarea obligațiilor fiscale aferente impozitului pe venitul persoanelor juridice și persoanelor fizice care practică activitate de întreprinzător (Regulament).

 

În ședința din 8 iunie Guvernul a aprobat modificările la HG nr.693/2018 cu privire la determinarea obligațiilor fiscale aferente impozitului pe venit. Pe lângă majorarea limitei deductibile a cheltuielilor suportate pentru transportul angajaților, Regulamentul este suplinit și cu prevederea că agenții economici care, pe parcursul anului fiscal, în conformitate cu prevederile legislației cu privire la parcurile IT, obțin sau li se retrage titlul de rezident al respectivului parc au dreptul la deducere în scopuri fiscale a cheltuielilor privind amortizarea și reparația mijloacelor fixe conform art. 261 din Codul fiscal pentru perioada aplicării regimului de impozitare stabilit în Titlul II al aceluiași Cod.

Tatiana Smeșnaia

Instituții:

Publicaţia periodică "Monitorul Fiscal FISC.MD" | Guvernul Republicii Moldova

1175 vizualizări

Data publicării:

08 Iunie /2022 15:55

Catalogul tematic

Impozitul pe venit | Administrare fiscală | Noutăți

Etichete:

deducerea cheltuielilor | deducerea amortizării | Hotarire de Guvern

0 comentarii

icon icon icon
icon
icon icon icon icon icon
icon
icon