12
10 2018
817

Prezentarea formularului UNIF, precizată

Astăzi, 12 octombrie 2018, în Monitorul Oficial este publicat Ordinul nr.527 al Serviciului Fiscal de Stat din 3 octombrie curent cu privire la modificarea Ordinului SFS nr. 456 din 8 septembrie 2018 privind aprobarea formularului UNIF18 – Dare de seamă fiscală unificată/(Declaraţie) şi a Modului de completare a acesteia.

Astfel, documentul precizează că, pentru determinarea obligațiilor fiscale aferente impozitului pe venit pentru perioada fiscală 2018 și perioadele fiscale ulterioare, darea de seamă unificată se prezintă distinct.

Pentru prima etapă a anului 2018, contribuabilii vor prezenta Darea de seamă fiscală unificată/(Declaraţie) (Forma UNIF14), aprobată prin Ordinul IFPS nr. 1804 din 30 decembrie 2014 privind aprobarea Dării de seamă fiscale unificate (Forma UNIF14).

Pentru cea de a doua etapă, contribuabilii urmează să prezinte Darea de seamă fiscală unificată/(Declaraţie) (Formularul UNIF18), aprobată conform Ordinului nr.456 din 8 septembrie.

Totodată, documentul prevede că obligațiile fiscale aferente taxelor locale și impozitelor pe proprietate pentru perioada fiscală 2018 se vor declara doar în Darea de seamă fiscală unificată/(Declaraţie) (Formular UNIF18) cu completarea anexei nr. 5, tabelelor nr. 6 și 7 din formularul indicat.

Modul de completare a dării de seamă fiscale unificate (declaraţie) (forma unif18)

Formularul UNIF18

0 comentarii

Doar utilizatorii înregistraţi şi autorizați au dreptul de a posta comentarii.