Știri

Regulamentul de reexaminare a pensiilor, publicat

Pensionarii care activează sau au activat în câmpul muncii după realizarea sau reexaminarea dreptului la pensie pentru limită de vârstă, vor putea solicita reexaminarea pensiei nu mai des decât o dată la doi ani, cu condiția că pensia calculată după reexaminare va fi mai mare decât pensia aflată în plată. În Monitorul Oficial de astăzi sunt publicate modificările la Regulamentul privind modalitatea de calculare a pensiilor și modalitatea de confirmare a stagiului de cotizare pentru stabilirea acestora. Potrivit documentului, reexaminarea pensiilor va fi efectuată pe etape: la prima etapă se vor recalcula pensiile stabilite până la 1 ianuarie 1999. Astfel, de la 1 ianuarie 2019, vor fi recalculate pensiile pentru circa 2500 de persoane, care au lucrat mai mult de 15 ani după pensionare. Pensia acestora va crește în medie de 2,3 ori - de la 2048 de lei la 4770 de lei. De la 1 ianuarie 2020, vor fi revăzute și pensiile celor 5500 de cetățeni, care au muncit mai puțin de 15 ani după atingerea vârstei de pensionare. În medie, pensia acestora se va dubla - de la 1900 la 3765 lei. Totodată, pentru pensiile stabilite în perioada 1 ianuarie 1999 - 1 ianuarie 2019, recalcularea lor se va face treptat, începând cu anul 2021 și până în 2027. Potrivit datelor, în total vor fi recalculate pensiile pentru 130 mii de beneficiari. În cadrul bugetar pe termen mediu, au fost planificate cheltuieli pentru reexaminarea dreptului la pensie pentru limită de vârstă. Pentru anul 2019 au fost planificate cheltuieli în sumă de 84776,7 mii lei, pentru anul 2020 – 212677,5 mii lei și pentru anul 2021 – 251739,9 mii lei.
author icon

Marina Căldare

Instituții:

Publicaţia periodică "Monitorul Fiscal FISC.MD" | Guvernul Republicii Moldova | Monitorul Oficial al RM

2432 vizualizări

Data publicării:

16 Noiembrie /2018 11:01

Domeniu:

Asigurare socială de stat | Noutăți

Etichete:

recalculare | pensie | Hotarire de Guvern | regulament | Monitorul Fiscal | MO

0 comentarii

icon icon icon
icon
icon icon icon icon icon
icon
icon