12
11 2018
349

TVA în Republica Moldova și România

În cadrul seminarului cu genericul „Sistemul fiscal în Moldova în comparație cu regiunea. Reforma fiscală în Moldova”, organizat de „Mazars România” și „Taxaco Moldova”, în colaborare cu Asociația Contabililor și Auditorilor Profesioniști (ACAP) a fost prezentată o analiză comparativă între sistemele fiscale din Republica Moldova și România, la partea de TVA.

Potrivit experților de la Mazars, între sistemele TVA ale celor două țări există mai multe elemente comune, dar și deosebiri ce țin de alinierea la practicile comunitare.

Astfel, potrivit Codului fiscal al Republicii Moldova, drept obiecte impozabile sunt calificate livrările de mărfuri, prestarea serviciilor de către persoanele impozabile care realizează activități economice în RM și importul de bunuri și servicii în RM. Legislația fiscală română prevede că operațiunile impozabile sunt cele care îndeplinesc cumulativ condițiile: vânzătorul este o persoană impozabilă, livrarea/prestarea rezultă dintr-o activitate economică, reprezintă livrări de bun/prestări de servicii supuse plății TVA, locul de livrare/prestare este considerat România.

În țara vecină mai sunt considerate operațiuni impozabile achizițiile intracomunitare de mijloace de transport noi efectuate de orice persoană, de produse accizabile efectuate de către o persoană impozabilă sau de o persoană juridică neimpozabilă, importul în Romania din afara UE etc.

În România se efectuează și operațiuni triunghiulare, în care România este al treilea stat membru, acestea fiind obiecte neimpozabile. Se mai consideră neimpozabile achizițiile intracomunitare de bunuri de către persoanele care efectuează numai livrări de bunuri sau prestări de servicii pentru care taxa nu este deductibilă sau de o persoană juridică neimpozabilă, dacă valoarea acestora este sub 10 mii euro/34 mii RON.

Experții au menționat că scutirile de TVA cu drept de deducere în sistemele fiscale ale celor două țări nu există mari diferențe. Scutirile de TVA cu drept de deducere pentru Moldova sunt specificate în art. 104 din Codul fiscal al RM.

În România, în această categorie sunt incluse livrările intracomunitare de bunuri, prestările de servicii, inclusiv transportul și serviciile accesorii transportului legate de exportul de bunuri, transportul internațional de persoane, prestările de servicii efectuate în România, asupra bunurilor mobile achiziţionate sau importate în vederea prelucrării în România şi care ulterior sunt transportate în afara UE de către prestatorul serviciilor sau de către client.

Potrivit Codului fiscal al RM, se scutesc de TVA fără drept de deducere livrarea și arendarea locuințelor și a pământului, producția de carte și publicațiile periodice, containere din plastic pentru colectarea deșeurilor, produsele de fabricaţie proprie ale cantinelor studenţeşti, şcolare şi ale cantinelor altor instituţii de învăţământ etc.

În România nu se aplică astfel de scutiri, însă sunt scutite fără drept de deducere serviciile de spitalizare și îngrijirile medicale, prestările de servicii efectuate de stomatologi și tehnicieni dentari, precum și livrarea de proteze dentare, transportul bolnavilor și al persoanelor accidentate (ambulante), livrările de organe, sânge și lapte de proveniență umană, activitatea de învățământ și formarea profesională etc.

Totodată, în România vor interveni modificări la cotele TVA, în contextul în care Consiliul Europei a emis o propunere de modificare a Directivei 2006/112/CE, fiind propusă cota standard 15% și 2 cote reduse de minim 5% fiecare. La moment, în țara vecină se aplică cota standard de 19%, o cotă redusă de 9% (proteze, produse ortopedice, alimente, apă pentru irigații) și o cotă redusă de 5% (manuale școlare, cazare în sectorul hotelier, servicii de restaurant și catering).

De asemenea, au fost prezentate aspectele ce țin de factura fiscală din ambele țări. Astfel, în România factura fiscală conține elemente suplimentare, cum ar fi data încasării unui avans, mențiunea “autofactură”, mențiunea “regimul marjei – agenție de turism” pentru agențiile de turism care aplică regimul special etc.

Notă: Republica Moldova a semnat Acordul de Asociere cu UE la 27 iunie 2014, documentul intrând în vigoare la 13 noiembrie 2014. În baza acestui acord, țara noastră și-a luat angajamentul de a alinia legislația națională la cea europeană, inclusiv în domeniul fiscalității, în materie de TVA și accize. Termenul maxim agreat pentru modificările legislative este de 10 ani.


Reamintim că Publicația Periodică „Monitorul fiscal FISC.MD” a fost partenerul informațional al evenimentului.

0 comentarii

Doar utilizatorii înregistraţi şi autorizați au dreptul de a posta comentarii.