Știri

Zilierii, categorie nouă de plătitori la BASS

Persoanele fizice care desfăşoară activităţi independente în domeniul comerţului și care, concomitent, au statut de pensionar sau persoană cu dizabilitate, nu vor achita prima de asigurare obligatorie de asistență medicală (AOAM) în sumă fixă, precum şi primele de AOAM în formă de contribuţie procentuală şi din alte drepturi și venituri obţinute pentru perioada respectivă. Guvernul a dat aviz pozitiv unei inițiative legislative ce conține modificări la Legea cu privire la mărimea, modul și termenele de achitare a primelor de asigurare obligatorie de asistență medicală și la Legea bugetului asigurărilor sociale de stat pentru anul 2018. Amendamentul dat a fost propus pentru excluderea impedimentelor de aplicare a prevederilor legale în cazul în care persoanele fizice ce desfășoară activităţi independente în domeniul comerţului se vor include și în categoriile de persoane neangajate asigurate de Guvern. Proiectul mai prevede includerea unei categorii noi de plătitori în Legea BASS pentru anul 2018 – persoanele fizice care exercită activități în calitate de zilieri, pentru care s-a instituit obligația de a se asigura obligatoriu pe bază de contract individual. Menționăm că, la data de 2 septembrie 2018, a intrat în vigoare Legea privind exercitarea unei activităţi necalificate cu caracter ocazional desfăşurate de zilieri. În conformitate cu art. 7 al Legii, din veniturile obţinute din activitatea zilierilor nu se calculează contribuţiile de asigurări sociale de stat obligatorii. Aceste persoane au obligaţia de a se încadra în sistemul public de asigurări sociale obligatorii pe bază de contract individual, încheiat cu Casa Naţională de Asigurări Sociale.
author icon

Marina Căldare

Instituții:

Publicaţia periodică "Monitorul Fiscal FISC.MD" | Guvernul Republicii Moldova

1935 vizualizări

Data publicării:

29 Noiembrie /2018 14:00

Catalogul tematic

Asigurare socială de stat | Noutăți | Persoana fizică

Etichete:

asigurare individuala | cnas | contributii | zilieri | proiect de lege | guvern Moldova | Monitorul Fiscal

1 comentarii

S.R.L. Moldova

12 Decembrie /2018 19:59

Nimeni din zilieri nu doresc sa mearga la CNAS pentru a incheia Contracte! O lege foarte proasta....nu stim la anul viitor cu cine vom lucra! Statul nu s-a gindit de loc la tarani! Pentru angajator e binevenita aceasta lege, insa pentru omul simplu de la tara — NU!

icon icon icon
icon
icon icon icon icon icon
icon
icon