Monitorul SFS

Impozitul pe bunurile imobiliare poate fi achitat on-line

Până la expirarea termenului-limită de achitare a impozitului pe bunurile imobiliare pentru persoanele care doresc să beneficieze de reducere de 15%, au mai rămas trei zile. Reamintim că pe 30 iunie expiră termenul de achitare a impozitului pe bunurile imobiliare pentru persoanele care doresc să beneficieze de reducere.

Persoanele ce vor achita integral impozitul pe bunurile imobiliare și/sau impozitul funciar până la data de 1 iulie 2019 beneficiază de dreptul la o reducere în mărime de 15% din suma impozitului calculat pentru anul curent.

Dacă contribuabilii nu vor profita de acest drept, impozitul pe bunurile imobiliare și/sau impozitul funciar urmează a fi achitat în părți egale nu mai târziu de 15 august și 15 octombrie ale anului curent. Totodată, reiterăm că acest tip de impozit poate fi achitat on-line. Persoanele care dețin semnătură electronică pot genera avizul de plată, dar și să achite imediat acest tip de impozit prin intermediul www.servicii.fisc.md. Persoanele care nu dețin semnătură electronică, dar care au recepționat avizul de plată, pot achita impozitul pe bunurile imobiliare prin intermediul sistemului guvernamental de plăți electronice www.mpay.gov.md.

Pentru informații suplimentare, Vă adresați Serviciilor de colectare a impozitelor și taxelor din componența primăriilor în raza cărora este amplasat bunul imobil sau la numărul 080001525, apel gratuit.

Instituții:

Serviciul Fiscal de Stat | Publicaţia periodică "Monitorul Fiscal FISC.MD"

13355 vizualizări

Data publicării:

20 Iunie /2020 14:00

Domeniu:

Administrare fiscală | Impozitul pe bunurile imobiliare | Servicii electronice | Noutăți

Etichete:

impozit pe bunurile imobiliare | achitarea impozitelor | achitati online | SFS | Servicii electronice fiscale

0 comentarii

icon icon icon
icon
icon icon icon icon icon
icon
icon