Întrebări și răspunsuri

1. (29.2.1.14) Cum se impozitează venitul persoanei fizice cetățean străin/apatrid rezident al Republicii Moldova obținut din surse aflate în afara Republicii Moldova?

În conformitate cu prevederile art.13 alin.(1) lit.d) și art.14 alin.(1) lit. d) din Codul fiscal, obiect al impunerii cu impozitul pe venit este venitul din orice surse aflate în Republica Moldova şi din orice surse aflate în afara Republicii Moldova pentru activitatea în Republica Moldova, cu excepția venitului din investiții şi financiar din orice surse aflate în afara Republicii Moldova, obținut de persoanele fizice rezidente cetățeni străini şi apatrizi care desfășoară activitate pe teritoriul Republicii Moldova. Totodată, potrivit prevederilor art.12 pct.5) din Codul fiscal, venitul din investiții reprezintă venitul obținut din investițiile de capital şi din investițiile în activele financiare, dacă participarea contribuabilului la organizarea acestei activități nu este regulată, permanentă şi substanțială. În același timp, articolul 12 pct.6) din Codul fiscal definește venitul financiar ca venit obținut sub formă de royalty (redevență), anuități, de la darea bunurilor în arendă, locațiune, de la uzufruct, pe diferența de curs valutar, de la activele ce au intrat în mod gratuit, alte venituri obținute ca rezultat al activității financiare, dacă participarea contribuabilului la organizarea acestei activități nu este regulată, permanentă şi substanțială. Conform prevederilor pct. 72 din Hotărârea Guvernului nr. 77 din 30 ianuarie 2008 „Cu privire la aprobarea unor regulamente”, în componența venitului din investiții şi venitului financiar obținute în străinătate, se includ următoarele tipuri de venituri, obținute peste hotarele Republicii Moldova: dividendele, dobânda, royalty, chiria (arenda) și venitul de la înstrăinarea activelor de capital. Prin urmare, în cazul în care cetățeanul străin/apatridul rezident al Republicii Moldova, obține venit din investiții și/sau financiar din orice surse aflate în afara Republicii Moldova, acest venit nu constituie obiect al impunerii cu impozitul pe venit în Republica Moldova.

Instituții:

Serviciul Fiscal de Stat | Publicaţia periodică "Monitorul Fiscal FISC.MD"

2641 vizualizări

Data publicării:

24 August /2017 08:00

Catalogul tematic

Impozitul pe venit | Administrare fiscală | Persoana fizică | Dividende | Noutăți fiscale | Royalty

Etichete:

impozit | royalty | persoane fizice | Republica Moldova | Dividende | rezident

0 comentarii

icon icon icon
icon
icon icon icon icon icon
icon
icon