15
03
2018
773
2. (29.1.3.5.8) Cum urmează a fi deduse cheltuielile privind obiectele de mică valoare și scurtă durată de către un agent economic care aplică IFRS?
Standardele Internaționale de Contabilitate nu prevăd clasificarea activelor ca obiecte de mică valoare și scurtă durată.
Totodată, potrivit prevederilor pct. 6 din Standardul Internațional de Contabilitate 16 „Imobilizări corporale”, aplicat pe teritoriului Republicii Moldova, potrivit Ordinului Ministerului Finanțelor nr. 109 din 19 decembrie 2008, imobilizări corporale sunt elemente corporale care:
De asemenea, conform pct. 9 din Standardul menționat, acesta nu prescrie unitatea de măsură pentru recunoaștere, adică ce constituie un element de imobilizări corporale. Astfel, se impune utilizarea raționamentului profesional la aplicarea criteriilor de recunoaștere pentru circumstanțele specifice ale unei entități.
Conform pct. 48 din standard, cheltuielile cu amortizarea pentru fiecare perioadă trebuie recunoscute în profit sau pierdere numai dacă nu sunt incluse în valoarea contabilă a unui alt activ.
Totodată, potrivit pct. 6 din Standardul Internațional de Contabilitate 2 „Stocuri”, stocurile sunt active:
(a)deținute în vederea vânzării pe parcursul desfășurării normale a activității; (b)în curs de producție pentru o astfel de vânzare;
© sub formă de materiale și alte consumabile ce urmează a fi folosite în procesul de producție sau pentru prestarea de servicii.
Astfel, conform pct. 6 și 36 din standardul menționat, valoarea contabilă a stocului (materiale și alte consumabile) trebuie să fie recunoscută drept cheltuială în perioada în care sunt folosite în procesul de producție sau pentru prestarea de servicii.
Potrivit art. 26 alin. (2) și art. 261 alin. (2) din Codul fiscal, proprietatea pe care se calculează amortizarea este proprietatea materială reflectată în bilanţul contribuabilului în conformitate cu legislaţia şi folosită în activitatea de întreprinzător, a cărei valoare scade prezumtiv ca urmare a uzurii fizice şi morale şi a cărei perioadă de exploatare este mai mare de un an, iar valoarea ei depăşeşte suma de 6000 de lei.
Totodată, potrivit prevederilor art. 44 alin. (7) din Codul fiscal, în scopuri fiscale se pot folosi metode de evidență financiară bazate pe prevederile Standardelor Naționale de Contabilitate și Standardelor Internaționale de Raportare Financiară care nu contravin prevederilor Codului fiscal.
Astfel, odată cu trecerea obligatorie la Standardele Internaționale de Raportare Financiară (SIRF) pornind de la acel fapt că Codul fiscal nu prevede o metodă de calcul a uzurii bunurilor cu o valoare mai mică de 6000 lei, dacă acestea sunt recunoscute ca imobilizări corporale în conformitate cu SIRF, acestea urmează a fi trecute la cheltuieli prin calcularea amortizării.
Cheltuielile respective se califică ca ordinare și necesare, în conformitate cu prevederile art. 24 alin. (1) din Codul fiscal, și sunt permise la deducere în scopuri fiscale.
În cazul în care activul este recunoscut ca stoc, potrivit Standardului Internațional de Contabilitate 2 ”Stocuri”, acesta urmează a fi recunoscute drept cheltuială în perioada în care sunt utilizate și permise la deducere prin prisma prevederilor art. 24 alin. (1) din Codul fiscal.
Totodată, potrivit prevederilor pct. 6 din Standardul Internațional de Contabilitate 16 „Imobilizări corporale”, aplicat pe teritoriului Republicii Moldova, potrivit Ordinului Ministerului Finanțelor nr. 109 din 19 decembrie 2008, imobilizări corporale sunt elemente corporale care:
- sunt deținute în vederea utilizării pentru producerea sau furnizarea de bunuri sau servicii, pentru a fi închiriate terților sau pentru a fi folosite în scopuri administrative; și
- se preconizează a fi utilizate pe parcursul mai multor perioade.
De asemenea, conform pct. 9 din Standardul menționat, acesta nu prescrie unitatea de măsură pentru recunoaștere, adică ce constituie un element de imobilizări corporale. Astfel, se impune utilizarea raționamentului profesional la aplicarea criteriilor de recunoaștere pentru circumstanțele specifice ale unei entități.
Conform pct. 48 din standard, cheltuielile cu amortizarea pentru fiecare perioadă trebuie recunoscute în profit sau pierdere numai dacă nu sunt incluse în valoarea contabilă a unui alt activ.
Totodată, potrivit pct. 6 din Standardul Internațional de Contabilitate 2 „Stocuri”, stocurile sunt active:
(a)deținute în vederea vânzării pe parcursul desfășurării normale a activității; (b)în curs de producție pentru o astfel de vânzare;
© sub formă de materiale și alte consumabile ce urmează a fi folosite în procesul de producție sau pentru prestarea de servicii.
Astfel, conform pct. 6 și 36 din standardul menționat, valoarea contabilă a stocului (materiale și alte consumabile) trebuie să fie recunoscută drept cheltuială în perioada în care sunt folosite în procesul de producție sau pentru prestarea de servicii.
Potrivit art. 26 alin. (2) și art. 261 alin. (2) din Codul fiscal, proprietatea pe care se calculează amortizarea este proprietatea materială reflectată în bilanţul contribuabilului în conformitate cu legislaţia şi folosită în activitatea de întreprinzător, a cărei valoare scade prezumtiv ca urmare a uzurii fizice şi morale şi a cărei perioadă de exploatare este mai mare de un an, iar valoarea ei depăşeşte suma de 6000 de lei.
Totodată, potrivit prevederilor art. 44 alin. (7) din Codul fiscal, în scopuri fiscale se pot folosi metode de evidență financiară bazate pe prevederile Standardelor Naționale de Contabilitate și Standardelor Internaționale de Raportare Financiară care nu contravin prevederilor Codului fiscal.
Astfel, odată cu trecerea obligatorie la Standardele Internaționale de Raportare Financiară (SIRF) pornind de la acel fapt că Codul fiscal nu prevede o metodă de calcul a uzurii bunurilor cu o valoare mai mică de 6000 lei, dacă acestea sunt recunoscute ca imobilizări corporale în conformitate cu SIRF, acestea urmează a fi trecute la cheltuieli prin calcularea amortizării.
Cheltuielile respective se califică ca ordinare și necesare, în conformitate cu prevederile art. 24 alin. (1) din Codul fiscal, și sunt permise la deducere în scopuri fiscale.
În cazul în care activul este recunoscut ca stoc, potrivit Standardului Internațional de Contabilitate 2 ”Stocuri”, acesta urmează a fi recunoscute drept cheltuială în perioada în care sunt utilizate și permise la deducere prin prisma prevederilor art. 24 alin. (1) din Codul fiscal.
