Întrebări și răspunsuri
29.2.5.21 În ce mod va prezenta Declarația persoanei fizice cu privire la impozitul pe venit contribuabilul care se află peste hotarele republicii?
Conform art. 8 alin. 1) lit. c) din Codul fiscal, contribuabilul are dreptul să-şi reprezinte interesele în organele cu atribuții de administrare fiscală personal sau prin intermediul reprezentantului său.
Potrivit prevederilor art. 83 alin. (4) din Codul fiscal, în cazul persoanelor fizice (cetăţeni ai Republicii Moldova, cetăţeni străini şi apatrizi, inclusiv membri ai societăţilor şi acționari ai fondurilor de investiţii), Declaraţia cu privire la impozitul pe venit se completează conform modului stabilit de Ministerul Finanțelor și se prezintă Serviciului Fiscal de Stat nu mai tîrziu de data de 30 aprilie a anului următor anului fiscal de gestiune.
Conform pct.(3) din Regulamentul privind modul de completare a Declarației persoanei fizice cu privire la impozitul pe venit (formularul CET18), aprobat prin Ordinul Ministerului Finanțelor nr.150 din 05.09.2018, Declaraţia poate fi depusă atât pe suport de hârtie, cât şi în mod electronic.
Contribuabilul poate depune Declaraţia pe suport de hârtie:
a) direct la Direcţia deservire fiscală a Serviciului Fiscal de Stat, prin intermediul unui reprezentant legal al contribuabilului, împuternicit să reprezinte interesele și obligațiile fiscale în baza unei procuri, sau prin intermediul Declarației precompletate.
Confirmarea despre recepţionarea declaraţiei serveşte recipisa eliberată de către funcţionarul fiscal responsabil de primirea Declaraţiilor.
b) expediată prin intermediul oficiului poştal cu aviz recomandat, la adresa: Serviciul Fiscal de Stat , MD-2005, mun. Chișinău, str. Constantin Tănase nr.9, Declarația poate fi transmisă (formularul poate fi accesat pe site-ul www.sfs.md la compartimentul Persoane fizice> Formulare).
Data prezentării acesteia se va considera data de pe ştampila aplicată de către oficiul poştal care a efectuat transmiterea, iar confirmarea despre recepţia declaraţiei este avizul poştal de recepţie.
Declaraţia prezentată pe suport de hârtie se completează cu cerneală sau cu pixul, înscriind cu majuscule, citeţ şi corect, datele prevăzute de formular.
Pînă la 30 aprilie persoanele fizice pot depune Declarația la oricare subdiviziune a SFS, indiferent de locul de domiciliu sau de reședință.
Declaraţia prezentată în mod electronic poate fi depusă utilizând resursele informaţionale ale Sistemul informaţional al Serviciului Fiscal de Stat, în modul prevăzut de instrucţiunile întocmite de acesta:
a) prin intermediul "Cabinetului personal al contribuabilului" serviciul "Declaraţie electronică", fiind accesat pe pagina oficială a Serviciului Fiscal de Stat. Serviciul permite previzualizarea, modificarea și transmiterea Declarației accesând portalul www.sfs.md/servicii .
Declaraţia se consideră recepţionată dacă persoana fizică primeşte notificarea de acceptare a acesteia prin recipisa electronică de confirmare a acceptării în sistemul informaţional al Serviciului Fiscal de Stat.
b) la adresa de email a Serviciului Fiscal de Stat cu respectarea cerinţelor de semnare electronică a documentului în corespundere cu Legea privind semnătura electronică şi documentul electronic nr.91/2014.
Declaraţia se consideră recepţionată din momentul expedierii acesteia de către contribuabil, doar în cazul în care este aplicată semnătura electronică a contribuabilului pe documentul transmis. Confirmare despre recepţionarea declaraţiei o constituie notificarea recepţionată la emailul de expediere.
În cazul în care contribuabilul/reprezentantul/reprezentantul legal optează pentru prezentarea Declarației în formă scanată semnată olograf, aceasta se remite la adresa de e-mail: cet@sfs.md. Odată cu remiterea Declarației prin intermediul poștei electronice menționate, urmează a fi indicate în mod obligatoriu datele de contact, pentru a fi posibilă contactarea persoanei de către funcționarul fiscal responsabil, pentru confirmarea identității.
[Modificare în Baza generalizată a practicii fiscale în temeiul aprobării Ordinului Ministerului Finanţelor nr.39 din 16.03.2022, în vigoare 01.01.2022].
1042 vizualizări
Data publicării:
31 Martie /2022 07:50
Catalogul tematic
Impozitul pe venit | Dare de seamă fiscală | Legislație fiscală | Persoana fizică
Etichete:
CET18 | contribuabil | declaraţia cu privire la impozitul pe venit | persoana fizică
0 comentarii
Doar utilizatorii înregistraţi şi autorizați au dreptul de a posta comentarii.