Întrebări și răspunsuri

29.2.6.26 Sunt oare obligate misiunile diplomatice de a reține impozitul pe venit la sursa de plată din plățile efectuate în favoarea persoanelor fizice cetățeni ai Republicii Moldova, aferente transmiterii în posesie şi/sau în folosinţă (locaţiune, arendă, uzufruct, superficie) a proprietății imobiliare?

În conformitate cu prevederile art.14 alin. (1) din Codul fiscal, obiect al impunerii se consideră venitul din orice surse aflate în Republica Moldova şi din orice surse aflate în afara Republicii Moldova pentru activitatea în Republica Moldova, cu excepţia venitului din investiţii şi financiar din orice surse aflate în afara Republicii Moldova, obţinut de persoanele fizice rezidente - cetăţeni străini şi apatrizi care desfăşoară activitate pe teritoriul Republicii Moldova, cu excepția deducerilor și scutirilor la care acestea au dreptul.

   
Conform art. 901 alin. (34) din Codul fiscal, subiecţii impunerii persoane fizice, care nu desfăşoară activitate de întreprinzător şi transmit persoanelor specificate la art.54, precum şi altor persoane decît cele specificate la art.90 în posesie şi/sau în folosinţă (locaţiune, arendă, uzufruct, superficie) proprietate imobiliară, achită impozit în mărime de 7% din valoarea lunară a contractului. Persoanele menţionate sînt obligate, în termen de 3 zile de la data încheierii contractului, să înregistreze contractul încheiat la Serviciul Fiscal de Stat. Acest impozit se achită lunar, cel târziu la data de 25 a lunii în curs, în modul stabilit de Serviciul Fiscal de Stat.
      Dacă proprietatea imobiliară a fost transmisă în posesie şi/sau în folosinţă (locaţiune, arendă, uzufruct, superficie) după data de 25, termenul de plată în această lună va fi data de 25 a lunii următoare lunii transmiterii în posesie şi/sau în folosinţă a bunului imobil.
       În cazul neînregistrării contractului de locaţiune, arendă, uzufruct, superficie privind proprietatea imobiliară şi al neachitării impozitului din venitul obţinut, Serviciul Fiscal de Stat va estima venitul persoanei fizice care nu desfăşoară activitate de întreprinzător prin metode şi surse indirecte, în conformitate cu prevederile art.189 şi 225 din Codul fiscal.
    Totodată, conform art. 901 alin. (4) din Codul fiscal, reţinerea finală a impozitului stabilit prin prezentul articol scuteşte beneficiarul veniturilor specificate de la includerea lor în componenţa venitului brut, precum şi de la declararea acestora.
   
Astfel, persoanele fizice care nu desfășoară activitate de întreprinzător, și transmit misiunilor diplomatice în posesie şi/sau în folosinţă (locaţiune, arendă, uzufruct, superficie) proprietatea imobiliară, au obligația de a înregistra contractul încheiat și de achita impozitul pe venit în modul și termenii stipulați de prevederile legislației menționate.
    Prin urmare, misiunile diplomatice nu au obligația de a reține impozitul pe venit la sursa de plată din plățile efectuate în favoarea persoanelor fizice cetățeni ai Republicii Moldova, aferente transmiterii în posesie şi/sau în folosinţă (locaţiune, arendă, uzufruct, superficie) proprietatea imobiliară.
[Modificare în Baza generalizată a practicii fiscale în temeiul aprobării Legii nr. 257 din 16.12.2020 , în vigoare din 01.01.2021]

Instituții:

Serviciul Fiscal de Stat | Publicaţia periodică "Monitorul Fiscal FISC.MD"

937 vizualizări

Data publicării:

25 Mai /2021 07:50

Catalogul tematic

Impozitul pe venit | Legislație fiscală | Persoana fizică | Obligație fiscală

Etichete:

misiune diplomatica | impozit pe venit | persoana fizică | Cod fiscal | obligaţie fiscală

0 comentarii

icon icon icon
icon
icon icon icon icon icon
icon
icon