Știri

Soluționarea disputelor în cadrul SFS: ce modificări la Regulament au intrat în vigoare

Consiliul de soluționare a disputelor în cadrul Serviciului Fiscal de Stat, format din președintele Consiliului, şefii direcţiilor cu atribuţii de elaborare sau implementare a metodologiilor de control fiscal, de management a riscurilor, de examinare a contestațiilor şi a subdiviziunii juridice din cadrul autorității fiscale, va avea cel puțin 50% din componența Consiliului, reprezentanți ai asociațiilor din mediul de afaceri cu relevanță pentru domeniul fiscal, dar nu mai puțin de 3 reprezentanți.

 

Regulamentul privind organizarea și funcționarea Consiliului de soluționare a disputelor în cadrul Serviciului Fiscal de Stat, aprobat prin Ordinul SFS nr. 327/2018 a fost modificat prin Ordinul Serviciului Fiscal de Stat nr.12 din 15 ianuarie 2024, publicat în Monitorul Oficial din 23 ianuarie curent.

 

Totodată, contestația se examinează în cadrul Consiliului în cazul în care persoana care contestă a consemnat în cerere acordul cu privire la divulgarea datelor potrivit art.2741 alin. (6) din Codul fiscal şi contestă acte administrative prin care s-a stabilit o obligaţie fiscală în sumă de peste 250 mii lei pentru persoanele juridice, iar pentru persoanele fizice – 125 mii lei. Astfel, aceste plafoane au fost diminuate cu 50%, de la 500 mii de lei (pentru persoane juridice) şi 250 mii de lei (persoane fizice).

 

Ordinul privind modificarea Regulamentului a intrat în vigoare la data publicării.

 

Precizăm, în activitatea sa, Consiliul are următoarele atribuții:

a) examinează contestațiile depuse în conformitate cu prevederile art.2741 din Codul fiscal;

b) examinează actele aferente cazului;

c) ține evidența și sistematizează deciziile emise în Consiliu;

d) depistează situații care pot constitui practici defectuoase în domeniul controlului de stat și le prezintă spre examinare Consiliului național de soluţionare a disputelor în domeniul controlului de stat.

 

author icon

Marina Căldare

Instituții:

Publicaţia periodică "Monitorul Fiscal FISC.MD" | Serviciul Fiscal de Stat

914 vizualizări

Data publicării:

23 Ianuarie /2024 08:52

Catalogul tematic

Noutăți fiscale | Persoană juridică | Persoana fizică | Obligație fiscală

Etichete:

obligaţie fiscală | persoana juridica | persoana fizică | administrare fiscala | solutionarea contestatiilor

0 comentarii

icon icon icon
icon
icon icon icon icon icon
icon
icon