Cotidian
Servicii disponibile
Pentru comandă selectați serviciul dorit din categorie
Pentru comandă selectați serviciul dorit din categorie
Filtru de căutare în categorie
Perioada publicării
Catalogul tematic
Catalogul autorilor
Catalogul revistelor
Catalogul instituțiilor
Cuvânt cheie
În compartimentul „Cotidian” sunt publicate informații pe tematici actuale din domeniul economic și fiscal, proiecte de finanțare, modificări legislative și alte subiecte în ajutorul antreprenorilor
Importurile de mărfuri realizate în luna aprilie 2018 au însumat $444,6 mil. sau cu 15,2% mai puțin față de martie 2018. Totodată, importul a crescut față de aprilie 2017 cu 23,0%. În ianuarie-aprilie 2018 importurile de mărfuri au constituit $1770,8 mil., în creștere cu 27,2% față de perioada similară a anului 2017.
11 Iunie /2018 13:40
Ministerul Finanţelor comunică că, în conformitate cu graficul aprobat la 21 mai curent, până în prezent reprezentanții autorităţilor publice locale din 6 raioane au beneficiat de sesiunile de instruire dedicate inspectărilor financiare organizate de Minister. Scopul organizării acestor instruiri a fost prevenirea abaterilor constatate în cadrul inspectărilor anterioare. Reprezentanții Inspecției Financiare au efectuat sesiuni de instruire în raioanele Glodeni, Leova, Cantemir, Ungheni, Edineț și Ștefan Vodă. Până la sfârșitul lunii iunie mai urmează două seminare în raioanele Căușeni și Soroca.
11 Iunie /2018 10:45
Вновь создаваемые юридические лица и индивидуальные предприниматели, целью которых является получение прибыли и которые намерены использовать официальное или историческое наименования государства, его аббревиатур, а также производных от официального или исторического наименования страны в названии компании должны будут понести дополнительные затраты. Выдача соответствующего разрешения предусмотрена допонениями, внесенными в Закон о государственной пошлине № 1216/1992.
11 Iunie /2018 10:41
Persoanele care activează sau au activat în câmpul muncii după realizarea dreptului la pensie pentru limita de vârstă, vor beneficia de reexaminarea pensiei o singură dată, cu condiția că pensia recalculată va fi mai mare decât pensia aflată în plată. Guvernul a votat în ședința de vineri, 8 iunie, un proiect de lege ce prevede acordarea dreptului la reexaminarea pensiei.
11 Iunie /2018 10:40
Министерство финансов внесло изменения в Приказ № 09 от 15 января 2018 г. об утверждении типового формуляра Декларации о подоходном налоге лиц, осуществляющих профессиональную деятельность в сфере правосудия (форма DAJ17). В частности, в графе «Категория налогоплательщика» появится новая категория «С1 — Адвокат, входящий в состав адвокатского бюро». Таким образом, эту декларацию будут заполнять восемь категорий налогоплательщиков:
11 Iunie /2018 07:47
Casa Națională de asigurări Sociale a aprobat Lista plătitorilor de contribuţii la bugetul asigurărilor sociale de stat care urmează să prezinte, în perioada 11 – 15 iunie 2018, carnetele de muncă ale angajaţilor care activează în cadrul entităţilor economice şi au început activitatea până la 01.01.1999, dar care încă nu au devenit beneficiari de pensii în sistemul public de asigurări sociale. Ordinul nr.73-A al CNAS din 6 iunie 2018 a fost publicat în Monitorul Oficial al RM din 8 iunie curent.
11 Iunie /2018 07:46
Dacă beneficiarul desemnării procentuale are datorii la bugetul public național și nu a stins restanța în termen de 10 zile de la data recepționării notificării, expediate prin e-mail de către Ministerul Justiției, acesta va fi exclus din Lista beneficiarilor desemnării procentuale, fără emiterea unei decizii în acest sens. Ministerul Finanțelor propune spre consultare publică un proiect de hotărâre de Guvern ce prevede racordarea Regulamentului cu privire la mecanismul desemnării procentuale ca urmare a implementării Planului de acţiuni privind reforma de modernizare a serviciilor publice pentru anii 2017-2021.
11 Iunie /2018 07:45