Servicii
disponibile
Pentru comandă selectați serviciul dorit din categorie
Filtru de căutare
Organizațiile necomerciale, activitatea profesională în sectorul justiției, întreprinderile cu statut de persoană juridică și întreprinzătorii individuali, dar și persoanele fizice cetăţeni ai RM vor fi supuse înregistrării de stat de entitățile abilitate cu acest drept, anterior fiind indicată Agenția Servicii Publice. Serviciul Fiscal de Stat a publicat în MO de vineri, 19 aprilie, Ordinul nr.142 din 29 martie curent cu privire la modificarea Instrucțiunii privind evidența contribuabililor, aprobată prin Ordinul SFS nr.352 din 28 septembrie 2017. Totodată, Ordinul prevede că, pentru persoanele fizice nerezidente (cetăţeni străini şi apatrizi), persoanele juridice nerezidente care nu dispun de obiecte impozabile pe teritoriul RM şi nu au obligaţii fiscale, codul fiscal va reprezenta seria, numărul și codul indicat în
22 Aprilie /2019
Tatiana Smeșnaia
Persoana fizică S., în calitate de beneficiar, a încheiat cu SA “A”, în calitate de executor, contractul cu privire la confecţionarea, livrarea și montarea a 10 uşi la prețul total de 5249 euro. În conformitate cu pct. 3.1 al contractului, clientul achită 50% din suma comenzii în calitate de avans la momentul semnării contractului cu executorul (2600 euro). Pct. 4.1 al contractului stabilește că termenul de confecționare a ușilor constituie 52 zile din ziua achitării avansului, iar pct.4.2 prevede că achitarea sumei restante de 2649 euro va fi efectuată după confecționarea articolelor, dar nu mai târziu de 2 zile până la începerea lucrărilor de montare.
22 Aprilie /2019
Victoria Belous
Întrebări și răspunsuri
Leasingul și taxa pentru folosirea drumurilor
În procesul de desfășurare a activității compania de leasing achită taxa pentru folosirea drumurilor de către autovehiculele înmatriculate în RM (atât pentru mijloacele de transport care se transmit ulterior în folosința persoanelor fizice, cât și în folosința persoanelor juridice) în momentul înmatriculării primare a autovehiculelor. Ca rezultat, aceste sume se înscriu în contul curent al contribuabilului (adică al companiei de leasing, la clasificația bugetară 114633 ”Taxa pentru folosirea drumurilor de către autovehiculele înmatriculate în RM”).
Государство не намерено приватизировать госпредприятия за бесценок, а планирует привлекать инвестиции в рамках государственно-частного партнерства (ГЧП). С таким заявлением выступил гендиректор Агентства публичной собственности Владимир Балдович на заседании Национального совета по государственно-частному партнерству. Он отметил, что власти ищут альтернативы для развития госпредприятий, и одной из них является ГЧП. По словам директора АПС, будет подготовлен список предприятий с потенциалом для привлечения инвестиций на базе ГЧП. «Мы стремимся упросить процедуры участия инвесторов в таких проектах и максимально повысить их ответственность на этапе реализации проектов», — отметил Владимир Балдович.
19 Aprilie /2019
La 27 iunie 2013 Agenția de Intervenție și Plăți pentru Agricultură (AIPA), în calitate de autoritate contractantă, și SRL „D”, în calitate de beneficiar, au încheiat contractul-tip de acordare a sprijinului financiar pentru stimularea investițiilor pentru procurarea tehnicii și utilajului agricol. Obiectul contractului menționat a constituit acordarea de către AIPA a sprijinului financiar nerambursabil în sumă de 602250 de lei, cu titlu de compensare a cheltuielilor suportate de SRL „D” pentru procurarea echipamentului – obiect al subvenționării. Potrivit contractului, beneficiarul SRL „D” acceptă sprijinul financiar și se obligă să nu înstrăineze obiectul invenției pe un termen de 3 ani din momentul semnării contractului.
19 Aprilie /2019
Victoria Belous
Documente și comentarii
Dispozitivul hotărârii de intentare a procedurii de insolvabilitate se înmânează administratorului imediat
La originea cauzei se află excepţia de neconstituționalitate a art. 34 alin. (2) din Legea insolvabilităţii, ridicată de către autorul excepției în dosarul nr. 2i-296/18, pendinte la Judecătoria Chişinău, sediul Centru, în procedura de examinare a cererii introductive depuse de către agentul economic X privind intentarea procesului de insolvabilitate faţă de agentul economic Y. Conform prevederilor art. 34 din Legea insolvabilității, instanţa de insolvabilitate hotărăşte, în baza aprecierii temeiului de insolvabilitate şi a faptelor constatate în cadrul examinării cererii introductive, asupra intentării procedurii de insolvabilitate sau asupra respingerii cererii introductive. Hotărârea de intentare a procedurii de insolvabilitate devine executorie în momentul pronunţării, iar dispozitivul hotărârii se înmînează administratorului desemnat imediat.
19 Aprilie /2019
Irina Cebaniuc
Tichete de masă
Numărul tichetelor de masă pentru salariații ce lucrează în ture
Modalitatea de calcul pentru determinarea numărului tichetelor de masă ce urmează a fi acordate salariaților ce lucrează în ture este prevăzută atât în Legea nr. 166/2017 cât și în Hotărârea Guvernului nr. 227/2018. Apare întrebarea care dintre acestea se vor aplica?
Autentificare
Autentificarea se poate efectua cu ajutorul adresei de E-mail sau a Login-ului
E-mail/Login *
Parola *
Contul de utilizator a fost creat cu succes. Pentru confirmarea înregistrării accesați linkul expediat la e-mailul indicat în formularul de înregistrare, care este valabil până la 30 zile calendaristice
Adresează-ne o întrebare
Dorești să obții un răspuns rapid si complex sau să ne sugerezi tematica unui articol necesar procesului tău de lucru? Loghează-te, expediază întrebarea sau sugestia și primești răspunsul experților în cel mai scurt timp la adresa de e-mail sau în profilul tău de pe pagină.
E-mail *
Filtru de căutare în categorie
Perioada publicării
de la
până la
Compartiment pagină
Subcompartiment pagină
Catalogul tematic
Catalogul autorilor
Catalogul revistelor
Catalogul instituțiilor
Cuvânt cheie
Comanda serviciului prin telefon
Introduceți corect datele solicitate și în scurt timp veți fi contactat de un operator
Prenumele *
Numele *
E-mail *
Telefon *
Feedback
Pentru monitorizarea statutului de prelucrare a Feedbackului expediat, recomandăm inițial să parcurgeți procesul de autentificare pe portal. Astfel, mesajul de răspuns din partea PP „Monitorul Fiscal FISC.md” la feedback se va salva și afișa în Profilul Dvs. În cazul expedierii feedback-ului fără a fi autentificat pe portal, mesajul va fi remis la adresa de e-mail.
E-mail *
E-mail *