Servicii
disponibile
Pentru comandă selectați serviciul dorit din categorie
Filtru de căutare
În bugetul asigurărilor sociale de stat, în primele opt luni ale anului curent, au fost acumulate venituri în sumă de 13060,0 mil. lei, ce reprezintă o executare a prevederilor anuale la nivel de 67,5%, informează Casa Națională de Asigurări Sociale. Astfel, contribuţii de asigurări sociale de stat obligatorii s-au acumulat în sumă de 8510,7 mil. lei sau 66,3% comparativ cu suma anuală precizată de 12840,5 mil. lei. Față de indicatorul respectiv realizat în perioada similară a anului 2017, suma contribuțiilor a înregistrat o creștere cu 976,8 mil. lei sau cu 13,0%.
18 Septembrie /2018
Marina Căldare
Restricția asupra comercializării produselor alimentare neambalate în unitățile de comerț de pe teritoriul stațiilor de alimentare cu carburanți ar putea fi eliminată. Proiectul de lege respectiv este propus spre consultări publice de către Ministerul Economiei şi Infrastructurii. Astfel, se propune ca în unitățile de comerț din incinta stațiilor produsele alimentare să fie comercializate cu respectarea cerinţelor Regulamentului sanitar pentru unităţile comerciale cu profil alimentar, redacția în vigoare a p. 6 din care stipulează că în unităţile de comerţ din incinta staţiilor pot fi comercializate doar produse alimentare ambalate.
18 Septembrie /2018
Marina Căldare
Astăzi au fost anunțate remanieri în Guvern. Astfel, ministrul Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului, Liviu Volconovici va fi înlocuit de Nicolae Ciubuc — șef al Agenției pentru Intervenții și Plăți în Agricultură. În același timp, ministrul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale, Svetlana Cebotari, va fi înlocuită de Silvia Radu, fost manager la Gas Natural Fenosa și primar general interimar de Chișinău. Potrivit premierului Pavel Filip, Liviu Volconovici își va continua activitatea în cadrul Universității Agrare din Moldova, iar Svetlana Cebotari va reveni la Centrul Național de Transfuzie a Sângelui. Totodată, el a anunțat că în timpul apropiat vor avea loc remanieri și la nivel de secretari de stat.
18 Septembrie /2018
În perioada 17-18 septembrie 2018 la București, România, este desfăşurat Forumul de Afaceri al celor Trei Mări, scopul căruia este impulsionarea dezvoltării și cooperării economice a țărilor din regiunea 3SI. Participanții Forumului vor aborda subiecte ce țin de interconexiunile energetice, de transport și digitale în regiunea 3SI, precum și potențialul de dezvoltare a inovațiilor în regiune. În cadrul Forumului, ministrul Economiei și Infrastructurii Chiril Gaburici va face o prezentare privind potențialul de cooperare cu țările vecine din regiunea 3SI pe domeniile digital, energetică și infrastructură, iar membrii delegației vor prezenta oportunitățile investiționale, inclusiv zonele economice libere și facilitățile fiscale, Parcurile Industriale și Parcul IT, care oferă condiții atractive pentru investitorii străini în Republica Moldova.
18 Septembrie /2018
Întrebări și răspunsuri
Obligativitatea achitării de către administrator a taxei de piață pentru imobilele amplasate pe teritoriul pieței autorizat
Este plătitor de taxă de piață administratorul pieței pentru imobilele pe care le deține în proprietate, amplasate pe teritoriul pieței (gen de activitate comercială)? Pentru anii precedenți administratorul a refuzat să achite taxa dată, motivând că achită impozitul pe bunurile imobiliare și, respectiv, nu este plătitor de taxă de piață pentru imobilele prenotate.
18 Septembrie /2018
Ludmila Mițova
В «МО» от 14 сентября опубликовано постановление правительства об изменении некоторых постановлений с целью повышения заработной платы педагогов в среднем на 8%. Документ начнет применяться с 24 сентября 2018 г. В частности, повышены должностные оклады педагогического персонала учреждений общего и профессионально-технического образования; оклады научно-педагогического и педагогического персонала высшего образования и спортивных школ.
18 Septembrie /2018
Olga Colari
Relațiile Republicii Moldova cu Banca Mondială şi implementarea Cadrului de Parteneriat cu Țara al Grupului Băncii Mondiale au fost discutate de prim-ministrul Pavel Filip și Satu Kahkonen, Director de țară pentru Belarus, Moldova și Ucraina. Părțile au făcut un schimb activ de opinii privind pachetul de legi care vizează amnistia capitalului, reforma fiscală și suportul pentru business.
18 Septembrie /2018
Autentificare
Autentificarea se poate efectua cu ajutorul adresei de E-mail sau a Login-ului
E-mail/Login *
Parola *
Contul de utilizator a fost creat cu succes. Pentru confirmarea înregistrării accesați linkul expediat la e-mailul indicat în formularul de înregistrare, care este valabil până la 30 zile calendaristice
Adresează-ne o întrebare
Dorești să obții un răspuns rapid si complex sau să ne sugerezi tematica unui articol necesar procesului tău de lucru? Loghează-te, expediază întrebarea sau sugestia și primești răspunsul experților în cel mai scurt timp la adresa de e-mail sau în profilul tău de pe pagină.
E-mail *
Filtru de căutare în categorie
Perioada publicării
de la
până la
Compartiment pagină
Subcompartiment pagină
Catalogul tematic
Catalogul autorilor
Catalogul revistelor
Catalogul instituțiilor
Cuvânt cheie
Comanda serviciului prin telefon
Introduceți corect datele solicitate și în scurt timp veți fi contactat de un operator
Prenumele *
Numele *
E-mail *
Telefon *
Feedback
Pentru monitorizarea statutului de prelucrare a Feedbackului expediat, recomandăm inițial să parcurgeți procesul de autentificare pe portal. Astfel, mesajul de răspuns din partea PP „Monitorul Fiscal FISC.md” la feedback se va salva și afișa în Profilul Dvs. În cazul expedierii feedback-ului fără a fi autentificat pe portal, mesajul va fi remis la adresa de e-mail.
E-mail *
E-mail *