Servicii
disponibile
Pentru comandă selectați serviciul dorit din categorie
Filtru de căutare
Lista celor 15 contribuabili – persoane juridice ce vor fi supuși controlului fiscal în luna iunie 2022 a fost aprobată prin Ordinul nr.234, emis de autoritatea fiscală pe data de 30 mai. Documentul a fost publicat pe pagina oficială a Serviciului Fiscal de Stat. Potrivit acestuia, verificările vor fi efectuate prin metoda totală, parțială, tematică la capitolul TVA, precum și în vederea respectării prevederilor Hotărârii Guvernului nr. 774/2016 cu privire la preţurile de comercializare a produselor social importante.
31 Mai /2022
Contabilitate practică
Fișa personală: reflectarea restituirii premiului achitat neargumentat
În rezultatul efectuării controlului de către inspecția financiară, la o entitate a fost depistat o majorare neargumentată a cheltuielilor prin acordarea unui premiu. Conform deciziei organului de control, entitatea urmează să înlăture acțiunea săvârșită prin returnarea premiului. Cum urmează de reflectat în rapoartele fiscale returul acestor mijloace bănești? Aspectul juridic privind reținerea din salariu Potrivit alin. (1) art. 148 din Codul muncii (CM), reţinerile din salariu se pot efectua doar în cazurile prevăzute
31 Mai /2022
Galina Șpac
Consultații juridice
SCITL: particularitățile executării silite a plăților administrate în anul 2022
În conformitate cu art. 177 din Codul fiscal, în cazul admiterii restanței, obligația fiscală poate fi stinsă prin executare silită, care se efectuează în modul stabilit de Capitolul 9 al Titlului V din Codul fiscal (CF). În acest sens, art. 1324 alin. (8) și art. 195 alin. (1) din CF stabilesc că atribuția și prerogativa executării silite a restanțelor aparține Serviciului Fiscal de Stat (în continuare - SFS), care este abilitat cu această funcție și în cazul altor plăți restante față de bugetul public național potrivit legii (ex. contribuțiile obligatorii în Fondul Viei și Vinului, conform art. 323 alin. (10) și (11) din Legea viei și vinului nr. 57/2006; creanțele bănești bazate pe dispoziții de drept public, în temeiul art. 175 alin. (2) din Codul administrativ).
31 Mai /2022
Igor Cebotarenco
В индивидуальном трудовом договоре стороны могут договориться о размере заработной платы в иностранной валюте с выплатой в национальной валюте по официальному курсу молдавского лея, действующему на день выплаты. Выплата заработной платы может осуществляться как наличными, так и по перечислению на счет работника, открытого у поставщика платежных услуг, с оплатой его услуг за счет работодателя. При этом, выплата зарплаты в натуре по-прежнему запрещается, предусматривает новая редакция ст.141 Трудового кодекса. Напоминаем, законопроект о внесении изменений в некоторые законодательные акты, в том числе в ТК, одобрен законодательным
31 Mai /2022
Sporirea competitivității și productivității companiilor din Republica Moldova prin înlocuirea echipamentelor existente cu cele moderne, utilizarea soluțiilor tehnologice inovatoare, inclusiv echipamente, software și alte servicii sunt scopurile implementării Programului de retehnologizare și eficiență energetică a IMM-urilor, ce urmează a fi gestionat de Organizația pentru Dezvoltarea sectorului Întreprinderilor Mici și Mijlocii (ODIMM). Proiectul hotărârii de Guvern cu privire la aprobarea Programului a fost examinat în cadrul ședinței secretarilor generali din 27 mai, fiind considerat pregătit pentru inițierea procedurii de avizare/expertizare și consultare publică.
31 Mai /2022
Marina Căldare
Prevederile Legii nr. 22/2018 privind exercitarea unor activități necalificate cu caracter ocazional desfășurate de zilieri, care se aplică la moment beneficiarilor de lucrări în agricultură, ar putea fi extinse și pentru persoanele care prestează servicii de curierat. Continuăm prezentarea proiectului de lege ce vizează activitatea comerțului electronic. Amintim, documentul a fost elaborat de Ministerul Economiei cu suportul cu suportul Consiliului Economic de pe lângă Prim-ministru și al USAID Moldova.
31 Mai /2022
Marina Căldare
Casa Naţională de Asigurări Sociale a aprobat graficul de finanțare a plăților pentru luna iunie 2022 pentru beneficiarii de prestații sociale adresate familiilor cu copii. Astfel, pentru 10 iunie este planificată finanțarea indemnizațiilor: unice la nașterea copilului, indemnizațiilor paternale pentru îngrijirea copilului până la împlinirea vârstei de 2 ani pentru creşterea copilului până la împlinirea vârstei de 3 ani pentru creșterea copiilor gemeni. La data 16 iunie urmează a fi finanțate indemnizațiile de maternitate acordate femeilor asigurate şi soţiilor aflate la întreţinerea soţilor asiguraţi.
31 Mai /2022
Autentificare
Autentificarea se poate efectua cu ajutorul adresei de E-mail sau a Login-ului
E-mail/Login *
Parola *
Contul de utilizator a fost creat cu succes. Pentru confirmarea înregistrării accesați linkul expediat la e-mailul indicat în formularul de înregistrare, care este valabil până la 30 zile calendaristice
Adresează-ne o întrebare
Dorești să obții un răspuns rapid si complex sau să ne sugerezi tematica unui articol necesar procesului tău de lucru? Loghează-te, expediază întrebarea sau sugestia și primești răspunsul experților în cel mai scurt timp la adresa de e-mail sau în profilul tău de pe pagină.
E-mail *
Filtru de căutare în categorie
Perioada publicării
de la
până la
Compartiment pagină
Subcompartiment pagină
Catalogul tematic
Catalogul autorilor
Catalogul revistelor
Catalogul instituțiilor
Cuvânt cheie
Comanda serviciului prin telefon
Introduceți corect datele solicitate și în scurt timp veți fi contactat de un operator
Prenumele *
Numele *
E-mail *
Telefon *
Feedback
Pentru monitorizarea statutului de prelucrare a Feedbackului expediat, recomandăm inițial să parcurgeți procesul de autentificare pe portal. Astfel, mesajul de răspuns din partea PP „Monitorul Fiscal FISC.md” la feedback se va salva și afișa în Profilul Dvs. În cazul expedierii feedback-ului fără a fi autentificat pe portal, mesajul va fi remis la adresa de e-mail.
E-mail *
E-mail *