Servicii
disponibile
Pentru comandă selectați serviciul dorit din categorie
Filtru de căutare în catalog
Biroul Naţional de Statistică al RM
Biroul Naţional de Statistică
este autoritatea administrativă centrală care, în calitatea sa de organ central de statistică, conduce şi coordonează activitatea în domeniul statisticii din ţară.În activitatea sa, Biroul se călăuzeşte de Constituţia Republicii Moldova, Legea cu privire la statistica oficială, alte acte legislative, hotărîrile Parlamentului, decretele Preşedintelui Republicii Moldova, ordonanţele, hotărîrile şi dispoziţiile Guvernului, tratatele internaţionale la care Republica Moldova este parte, precum şi de prevederile prezentului Regulament.
Biroul elaborează de sine stătător sau în comun cu alte autorităţi administrative centrale şi aprobă metodologiile cercetărilor statistice şi de calcul al indicatorilor statistici, în conformitate cu standardele internaţionale, în special ale Uniunii Europene, şi cu practica avansată a altor ţări, precum şi ţinînd cont de specificul condiţiilor social-economice ale Republicii Moldova; organizează, în conformitate cu programul de lucrări statistice, aprobat anual de către Guvern, cercetări statistice privind situaţia şi dezvoltarea economică, socială, demografică a ţării, executînd lucrările de colectare, prelucrare, centralizare, stocare şi diseminare a datelor statistice.
În semestrul I 2020, mărimea minimului de existenţă a constituit în medie per lună pentru o persoană 2082,7 lei, fiind în creştere faţă de semestrul I 2019 cu 2,7%, a comunicat Biroul Național de Statistică, constatând diferențe semnificative în funcţie de mediul de reşedinţă. Astfel, cea mai mare valoare a minimului de existenţă este estimată pentru populaţia din oraşele mari (mun. Chişinău şi Bălţi) – 2235,6 lei (cu 9,4% mai mult comparativ cu alte oraşe, în care indicatorul este de 2043,4 lei) şi cu 10,1% mai mult comparativ cu mediul rural (2030,7 lei). Pe categorii de populaţie, valoarea maximă a minimului de existenţă revine populaţiei în vârstă aptă de muncă – 2235,4 lei şi, în special, bărbaţilor – 2412,7 lei, comparativ cu 2039,6 lei în cazul femeilor.
30 Septembrie /2020
În luna august 2020, prețurile producătorului în industrie s-au majorat comparativ cu luna iulie curent cu 0,2%, față de august 2019 – cu 2,1%, iar față de decembrie 2019 – cu 1,9%, comunică Biroul Național de Statistică. Astfel, în industria extractivă în luna august curent prețurile producătorului s-au majorat față de iulie curent cu 0,5%, față de decembrie 2019 – cu 0,9% și s-au redus față de august 2019 cu 0,9%.
22 Septembrie /2020
Marina Căldare
În primele șapte luni ale anului curent, în Republica Moldova au fost importate mărfuri în sumă de $2,9 mld., cu 12,6% mai puțin decât în perioada similară din anul 2019, comunică Biroul Național de Statistică. Valoarea mărfurilor importate din UE în această perioadă a constituit $1,3 mld. fiind cu 18,6% mai mică decât cea din anul precedent și deține o pondere de 45,9% în totalul importurilor. În același timp, importurile de mărfuri provenite din țările CSI au fost de $733,7 mil., diminuându-se cu 9,3% față de ianuarie-iulie 2019 și reprezintă de 25,4% din total.
21 Septembrie /2020
Marina Căldare
Внутренний валовый продукт Молдовы составил в I полугодии 2020 г. 88,314 млрд леев, сократившись на 7,2% в текущих рыночных ценах по сравнению с тем же периодом 2019 г. Национальное бюро статистики опубликовало соответствующую информацию, отметив, что ВВП страны во II квартале 2020 г. составил 44,629 млрд леев, что на 14% меньше зарегистрированного годом ранее. По сравнению с I кварталом 2020 г., во II квартале текущего года ВВП сократился, с учетом сезонных корректировок, на 7%. Наиболее существенное влияние на снижение ВВП в I полугодии 2020 г. оказали такие виды деятельности как оптовая и розничная торговля; техобслуживание и ремонт автотранспортных средств; транспорт и хранение;
17 Septembrie /2020
Conform datelor publicate de Biroul Național de Statistică, în primele șapte luni ale anului curent întreprinderile de transport au transportat 8,6 mil. tone de mărfuri, cu 13,7% mai puțin decât în perioada similară din 2019, iar parcursul mărfurilor a constituit 2548,9 mil. tone-km, cu 9,0% mai puțin. Doar în luna iulie 2020 întreprinderile au transportat 1,5 mil. tone de mărfuri, cu 12,7% mai puțin decât acum un an. Volumul de mărfuri transportat cu transportul feroviar în această perioadă a scăzut cu 48,5%, cu cel aerian – cu 23,4%, iar cu transportul rutier – cu 3,8%.
17 Septembrie /2020
Marina Căldare
Știri
Reluarea exporturilor
Exporturile de mărfuri realizate în luna iulie 2020 constituie $209,2 mil., cu 10,3% mai mult față de luna iunie 2020 și cu 5,0% mai puțin comparativ cu luna iulie 2019. Au sporit exporturile de grăsimi și uleiuri vegetale fixate, brute, rafinate sau fracționate, legume și fructe, produse chimice organice, hrană destinată animalelor, articole prelucrate din metal, metale neferoase și altele. Totodată, în primele șapte luni ale anului curent din țara noastră au fost exportate mărfuri în sumă de $1,4 mld., mai puțin cu 12,8% decât a fost realizat în perioada similară din anul 2019, comunică Biroul Național de Statistică.
16 Septembrie /2020
Marina Căldare
Știri
IPC în luna august 2020
Biroul Naţional de Statistică a publicat raportul „Evoluţia preţurilor de consum în Republica Moldova în luna august 2020”. Conform acestuia, în luna august 2020 inflaţia anuală (pentru ultimele 12 luni) a constituit 3,45%, inclusiv la produse alimentare – 7,59%, mărfuri nealimentare (-0,04%) și servicii prestate populaţiei – 2,13%. Totodată, indicele preţurilor de consum (IPC) în luna august faţă de luna iulie 2020 a constituit 99,22% (informativ: în luna august 2019 faţă de iulie 2019 IPC a marcat 99,97%).
11 Septembrie /2020
Autentificare
Autentificarea se poate efectua cu ajutorul adresei de E-mail sau a Login-ului
E-mail/Login *
Parola *
Contul de utilizator a fost creat cu succes. Pentru confirmarea înregistrării accesați linkul de confirmare expediat la e-mailul indicat în formularul de înregistrare, care este valabil până la 30 zile calendaristice
Adresează-ne o întrebare
Dorești să obții un răspuns rapid si complex sau să ne sugerezi tematica unui articol necesar procesului tău de lucru? Loghează-te, expediază întrebarea sau sugestia și primești răspunsul experților în cel mai scurt timp la adresa de e-mail sau în profilul tău de pe pagină.
E-mail *
Filtru de căutare în categorie
Perioada publicării
de la
până la
Compartiment pagină
Subcompartiment pagină
Cuvânt cheie
Comanda serviciului prin telefon
Introduceți corect datele solicitate și în scurt timp veți fi contactat de un operator
Prenumele *
Numele *
E-mail *
Telefon *
Feedback
Pentru monitorizarea statutului de prelucrare a Feedbackului expediat, recomandăm inițial să parcurgeți procesul de autentificare pe portal. Astfel, mesajul de răspuns din partea PP „Monitorul Fiscal FISC.md” la feedback se va salva și afișa în Profilul Dvs. În cazul expedierii feedback-ului fără a fi autentificat pe portal, mesajul va fi remis la adresa de e-mail.
E-mail *
E-mail *