Servicii disponibile
Pentru comandă selectați serviciul dorit din categorie
Pentru comandă selectați serviciul dorit din categorie
Filtru de căutare în categorie
Perioada publicării
Compartiment pagină
Subcompartiment pagină
Cuvânt cheie
În luna mai a anului curent autoritatea fiscală va efectua controlul fiscal la 42 agenți economici, lista acestora fiind aprobată prin Ordinul SFS nr. 253 din 11 mai 2021. Conform documentului, în listă sunt incluse entități cu scorul riscurilor pentru anul precedent de la 18 la 60 puncte, iar pentru verificare, în funcție de entitate, va fi aplicată metoda controlului parțial, total, prin contrapunere sau tematic.
17 Mai /2021 09:15
În vederea excluderii incertitudinii și clarificării multiplelor întrebări referitor la obligativitatea efectuării auditului obligatoriu al situațiilor financiare pentru anul 2020, în continuare vom oferi explicațiile bazate pe prevederile legislației în vigoare. Amintim, prin Dispoziția nr.3/2020 a Comisiei pentru Situații Excepționale a Republicii Moldova s-a stabilit că pentru anul 2019 nu sunt supuse auditului obligatoriu:
17 Mai /2021 08:25
Amintim autorităţilor publice şi instituţiile finanţate de la bugetele de toate nivelurile că, conform prevederilor art. 277 alin.1) lit.f), acestea sunt obligate să prezinte subiecţilor impunerii cu impozitul pe bunuri imobiliare informaţia privind valoarea estimată/valoarea contabilă a acestor bunuri, transmise de autoritatea respectivă în arendă sau locaţiune persoanelor juridice şi persoanele fizice rezidenţi şi nerezidenţi ai Republicii Moldova. Informația urmează a fi oferită subiecților cu titlu gratuit, în termen de până la data de 25 mai a anului fiscal în curs și este necesară pentru calcularea şi achitarea în termen a obligaţiilor fiscale aferente impozitului pe bunuri imobiliare.
17 Mai /2021 08:01
В Молдове максимальные цены реализации основных видов нефтепродуктов и сжиженного газа хозяйствующие субъекты будут устанавливать на основании Методологии расчета и применения цен, с учетом общих правил их расчета и применения. Новые правила предусматривают, что максимальные цены будут рассчитываться за 1 литр, по утвержденной формуле, отдельно по каждому виду и по каждой партии импортируемого топлива. Соответствующие поправки в Закон о рынке нефтепродуктов, принятые парламентом 9 апреля и промульгированные на прошлой неделе, были опубликованы в «Monitorul Oficial» 14 мая.
17 Mai /2021 08:00
Inspectoratul de stat al muncii (ISM) a efectuat în lunile ianuarie-aprilie ale anul curent 684 controale privind respectarea prevederilor legislației în domeniul muncii și securității în muncă. Conform datelor publicate, în cadrul a 626 din numărul total al verificărilor a fost examinată respectarea legislației în domeniul raporturilor de muncă, în 45 de cazuri – a securității și sănătății în muncă, iar 13 controale au fost mixte. În rezultatul verificărilor efectuate de către inspectorii ISM în perioada de referință au fost înregistrate 4379 încălcări, inclusiv în domeniul raporturilor de muncă – 4097, iar la capitolul securității și sănătății în muncă – 282.
17 Mai /2021 07:59
От уплаты обязательных взносов в Фонд винограда и вина (Фонд) освобождены производители виноматериала и дистиллята виноградно-винодельческого происхождения, производимого и реализуемого в Республике Молдова и используемого на территории страны в качестве сырья для производства другой виноградно-винодельческой продукции. Это положение вступило в силу в пятницу, 14 мая, после опубликования в «Официальном мониторе» Закона № 47 от 26 марта 2021 г. о внесении изменений в Закон №57/2006 о винограде и вине (далее – Закон № 47/2021).
17 Mai /2021 07:59
Aprobarea strategiei de dezvoltare locală, a parteneriatelor locale, regionale, naționale și internaționale, atragerea surselor financiare pentru implementarea strategiei, asigurarea implementării proiectelor de dezvoltare, precum și realizarea altor sarcini suplimentare agreate de Ministerul Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului (organul central de specialitate) sunt atribuțiile Grupurilor de Acțiune Locală (GAL). Legea nr. 50 din 9 aprilie 2021 cu privire la grupurile de acțiune locală a fost publicată Monitorul Oficial din 14 mai curent și va intra în vigoare peste o lună de la data publicării, respective, la 14 iunie 2021.
16 Mai /2021 08:00