Filtru de căutare în categorie
Perioada publicării
Compartiment pagină
Subcompartiment pagină
Cuvânt cheie

Începând de astăzi, 9 septembrie, Ministerul Finanțelor și Centrul de Tehnologii Informaționale în Finanțe (CTIF) desfășoară două cursuri noi de instruire: unul – pentru specialiștii începători în finanțe publice din cadrul autorităților publice locale (APL) de nivelul doi și altul – pentru aceeași categorie de specialiști din cadrul instituțiilor bugetare. Cursurile sunt desfășurate în baza noilor module ”Planificarea bugetară în APL de nivelul doi” și, respectiv, ”Introducere în finanțele publice”, aprobate de Ministerul Finanțelor. La primul curs de instruire, cu o durată de patru zile, participă 14 specialiști începători din cadrul Direcțiilor finanțe din teritoriu, iar la al doilea curs, cu o durată de trei zile – 14 specialiști din diferite instituții bugetare. Instruirile sunt ghidate de formatori ai Ministerului Finanțelor și CTIF.
09 Septembrie /2019 12:16
Implementarea Sistemului Informațional Automatizat „Monitorizarea electronică a vânzărilor” (SIA MEV) va asigura un control on-line a vânzărilor prin intermediul mecanismului de verificare a integrității datelor și securizarea acestora la transferul de la echipamentelor de casă și de control (ECC) către serverul Serviciului Fiscal se Stat (SFS). Aceasta este opinia autorilor Conceptului SIA MEV, prezentat recent de către Ministerul Finanțelor în cadrul ședinței secretarilor de stat. Documentul descrie scopul, obiectivele, funcțiile și arhitectura SIA MEV, stabilește posesorul, deținătorul, furnizorii de date și utilizatorii acestuia, precum și va servi drept punct central pentru coordonarea și schimbul de informații între autoritățile publice, furnizorii de date fiscale și alți actori implicați în procesele și scenariile descrise în Concept.
09 Septembrie /2019 08:01
Două Consilii raionale vor obține mijloace financiare prevăzute în bugetul de stat pentru susținerea programelor raionale/municipale de granturi pentru inițiativele tinerilor la nivel local. Proiectul hotărârii de Guvern propus pentru consultări publice de către Ministerul Educației, Culturii și Cercetării prevede alocarea a 100 mii lei pentru realizarea proiectelor de tinerii din Soroca și 70 mii lei – pentru cei din Ungheni. Valorificarea resurselor va fi efectuată în conformitate cu Programul de dezvoltare a Centrelor de Tineret pentru anii 2017-2022 aprobat prin Ordinul nr.65t din 6 aprilie 2017 al ministerului de resort și conține trei componente: dezvoltarea profesională a resurselor umane din cadrul centrelor de tineret;
05 Septembrie /2019 11:00
La data de 2 septembrie 2019 Ministerul Finanțelor a aprobat Ordinul nr.117 privind aprobarea Regulamentului de desfășurare a concursului privind selectarea directorului Serviciului Vamal (în continuare – Regulament), care a intrat în vigoare la data semnării, iar la 3 septembrie a fost plasat comunicatul de inițiere a concursului pentru funcția de director al Serviciului Vamal. În anunțul autorității se spune că este încurajată participarea la concurs a „persoanelor care posedă abilități manageriale demonstrate și cu un nivel înalt de integritate”, termenul-limită pentru depunerea dosarelor fiind 30 septembrie 2019.
04 Septembrie /2019 08:00
Autoritățile contractante vor organiza și desfășura procedurile de achiziții publice de servicii de pază conform Documentațiilor standard pentru realizarea serviciilor publice de servicii, aprobate prin ordinele ministrului Finanțelor nr.174 (Cu privire la aprobarea Documentației standard pentru realizarea achizițiilor publice de servicii) și nr.175 (Cu privire la aprobarea Documentației standard pentru realizarea achizițiilor publice de bunuri și servicii prin cererea ofertelor de prețuri), ambele din 5 octombrie 2018, în funcție de tipul procedurii de achiziție publică aplicată. Aceasta, deoarece, prin Ordinul nr.105 din 29 iulie curent, Ministerul Finanțelor a abrogat Ordinul nr. 160/2017 cu privire la aprobarea Documentației standard pentru realizarea achizițiilor publice de servicii de pază. Documentul a intrat în vigoare la data publicării în MO – 2 septembrie 2019.
03 Septembrie /2019 08:01
Минфин внес изменения и дополнения в Приказ №205 от 21 декабря 2018 г. «О порядке зачисления и учета платежей в национальный публичный бюджет посредством казначейской системы Министерства финансов в 2019 году». Согласно поправкам, опубликованным в «Monitorul Oficial» от 30 августа, средства, поступившие в госбюджет от превышения доходов над расходами публичного органа/публичного учреждения на самоуправлении (код – 141241, согласно Классификатору экономических кодов поступлений госбюджета, Приложение №1), будет администрировать Государственная налоговая служба, а не Министерство финансов.
02 Septembrie /2019 14:30
Astăzi, 30 august 2019, în Monitorul Oficial al RM Ministerul Finanțelor a publicat Ordinul nr.115 din 22 august 2019 Cu privire la modificarea unor ordine ale autorității. Modificările sunt operate în Ordinul nr.149 din 5 septembrie 2018 privind aprobarea formularului-tip Nota de informare privind salariul şi alte plăți efectuate de către angajator în folosul angajaților, precum şi plățile achitate rezidenților din alte surse de venit decât salariul şi impozitul pe venit reținut din aceste plăți (Forma IALS18) și Ordinul nr.69 din 20 aprilie 2017 privind aprobarea formularului-tip Darea de seamă privind activitatea desfășurată de nerezidenți în Republica Moldova și veniturile obținute de către aceștia (Forma NER-17) și a Modului de completare a acesteia. Noile prevederi vor fi puse în aplicare din 1 ianuarie 2020.
30 August /2019 11:01