Servicii
disponibile
Pentru comandă selectați serviciul dorit din categorie
Filtru de căutare în catalog
Parlamentul Republicii Moldova
Parlamentul Republicii Moldova
Republica Moldova este Republică Parlamentară. Preşedintele şi vicepreşedinţii Parlamentului se aleg după constituirea legală a Legislativului. Potrivit prevederilor Regulamentului Parlamentului, Preşedintele forului se alege pe durata mandatului prin vot secret al majorităţii deputaţilor aleşi, la propunerea fracţiunilor parlamentare. Vicepreşedinţii Parlamentului se aleg prin votul deschis a majorităţii deputaţilor aleşi, la propunerea Preşedintelui Parlamentului, după consultarea fracţiunilor parlamentare.Viorel Moșneaga a fost numit de către Parlament în funcția de director general al Agenției Naționale Soluționarea Contestațiilor (ANSC). Acesta a activat din 2013 până în 2016 în calitate de șef al Agenției Achiziții Publice. În ultimul timp a lucrat în calitate de consilier în cadrul parlamentului. În funcția de director adjunct al ANSC fost numită Irina Gutnic, iar Eugenia Eni, Angela Nani, Petru Oprea, Alexandru Ciuș și Iacob Plămădeală au fost numiți în funcție de consilieri ai Agenției. Mandatul acestora este de 7 ani.
24 Iulie /2017
Maria Trifan
În cadrul şedinţei Parlamentului din 20 iulie s-a audiat Raportul privind executarea fondurilor asigurărilor obligatorii de asistenţă medicală în anul 2016, care la partea de venituri a înregistrat o executare în sumă de 5 764 158,3 mii lei, iar la cea de cheltuieli – 5 673 446, 2 mii lei.
24 Iulie /2017
Marina Căldare
* Конституционный суд признал неконституционными положения некоторых законов, предусматривающих запрет на выдачу паспортов, удостоверений личности и водительских удостоверений лицам, имеющим дебиторскую задолженность. * В Налоговом кодексе появится новый раздел – X, которым утверждаются льготы для резидентов IT-парков.
24 Iulie /2017
Un şir de modificări la Codul Muncii au fost votate în lectură finală în cadrul şedinţei Parlamentului. Evidenţiem cele mai importante modificări ce vor fi operate în această lege. • micșorarea duratei șomajului tehnic de la 6 luni la 4 luni în decursul unui an calendaristic. În perioada şomajului tehnic, salariaţii vor beneficia de o indemnizaţie ce nu poate fi mai mică de 50 % din salariul lor de bază, (actualemnte etse prevăzută cota de 75%)
21 Iulie /2017
Закон № 136 от 7 июля 2017 г. о правительстве был промульгирован на этой неделе президентом Молдовы и опубликован 19 июля в «Monitorul oficial». Закон устанавливает порядок организации и функционирования правительства, области его деятельности и компетенцию, структуру и правоотношения с другими органами публичной власти. Документ содержит 47 статей, разделенных на восемь глав. Закон определяет компетенции, функции, задачи и полномочия правительства. Предусмотрено, что правительство осуществляет деятельность в следующих областях:
21 Iulie /2017
Olga Colari
Tichete de masă
Tichetele de masă vor fi oferite ca supliment la salariu
Proiectul cu privire la tichetele de masă a fost votat în lectură finală. Reamintim că valoarea nominală a unui tichet de masă pentru o zi lucrătoare va constitui 45 de lei, suma fiind deductibilă pentru angajatorii care le vor oferi.
21 Iulie /2017
Marina Căldare
Guvernul va putea stabili scutiri de la unele taxe, drepturi de import şi de export, alte măsuri de politică economică la trecerea frontierei de stat moldo-ucrainene. Legea privind unele măsuri de control la trecerea frontierei, de control vamal și privind asigurarea regimului fiscal în cadrul controlului în comun la unele puncte de trecere a frontierei de stat moldo-ucrainene a fost publicată în Monitorul Oficial nr. 244-251 din 14 iulie curent.
17 Iulie /2017
Marina Căldare
Autentificare
Autentificarea se poate efectua cu ajutorul adresei de E-mail sau a Login-ului
E-mail/Login *
Parola *
Contul de utilizator a fost creat cu succes. Pentru confirmarea înregistrării accesați linkul de confirmare expediat la e-mailul indicat în formularul de înregistrare, care este valabil până la 30 zile calendaristice
Adresează-ne o întrebare
Dorești să obții un răspuns rapid si complex sau să ne sugerezi tematica unui articol necesar procesului tău de lucru? Loghează-te, expediază întrebarea sau sugestia și primești răspunsul experților în cel mai scurt timp la adresa de e-mail sau în profilul tău de pe pagină.
E-mail *
Filtru de căutare în categorie
Perioada publicării
de la
până la
Compartiment pagină
Subcompartiment pagină
Cuvânt cheie
Comanda serviciului prin telefon
Introduceți corect datele solicitate și în scurt timp veți fi contactat de un operator
Prenumele *
Numele *
E-mail *
Telefon *
Feedback
Pentru monitorizarea statutului de prelucrare a Feedbackului expediat, recomandăm inițial să parcurgeți procesul de autentificare pe portal. Astfel, mesajul de răspuns din partea PP „Monitorul Fiscal FISC.md” la feedback se va salva și afișa în Profilul Dvs. În cazul expedierii feedback-ului fără a fi autentificat pe portal, mesajul va fi remis la adresa de e-mail.
E-mail *
Stimate utilizator
Pentru îmbunătățiri ulterioare vă îndemnăm să oferiți un feedback cu privire la calitatea și disponibilitatea serviciilor furnizate prin intermediul site-ului web și al interfeței de utilizator comune.