Filtru de căutare în categorie
Perioada publicării
Compartiment pagină
Subcompartiment pagină
Cuvânt cheie

Partea I Partea II §3. EXERCITAREA DREPTULUI DE REZOLUȚIUNE A. Dreptul de a alege Intervenirea unei cauze de rezoluţiune a contractului (cum ar fi neexecutarea esenţială a contractului) nu este prin sine un eveniment rezolutoriu, fiindcă asupra rezoluţiunii, act juridic, decide intenţionat partea îndreptăţită.
21 Ianuarie /2020 08:00
Instituția publică „Centrul de Implementare a Reformelor” urmează a fi dizolvată. Hotărârea Guvernului nr. 21 din 15 ianuarie 2020 a fost publicată în Monitorul Oficial din 17 ianuarie curent. Potrivit documentului, bunurile aflate în gestiunea Centrului de Implementare a Reformelor vor fi transmise Cancelariei de Stat, iar disponibilizarea salariaţilor se va efectua în conformitate cu legislația muncii. Totodată, contractele de muncă ale majorității personalului disponibilizat au fost încheiate pe perioade determinate, până la 31 decembrie 2019.
21 Ianuarie /2020 07:59
În scopul sporirii performanţei autorităţilor prin dezvoltarea capacităţilor profesionale ale funcţionarilor publici, pe parcursul anului 2020 urmează a fi instruiți 1060 dintre aceștia. În Monitorul Oficial din 17 ianuarie 2020 a fost publicată Hotărârea Guvernului nr. 18 din 15 ianuarie curent cu privire la comanda de stat privind dezvoltarea profesională a funcționarilor publici în anul 2020. Astfel, comanda de stat prevede 13 cursuri de instruire ce țin de integrarea profesională în funcția publică, managementul organizațional, etica și integritatea profesională în sectorul public, eficientizarea activității profesionale în administrația publică, recrutarea și selectarea personalului, leadership-ul, elaborarea și coordonarea proiectelor de acte normative,
21 Ianuarie /2020 07:59
Министерство финансов опубликовало в «Официальном мониторе» от 17 января 2020 г. новый Регламент об отчетности деятельности внутреннего аудита в публичном секторе (Регламент), разработанный на основании ст. 28 Закона о государственном внутреннем финансовом контроле № 229/2010. Одновременно с его вступлением в силу (дата публикации), утратил силу одноименный документ, утвержденный приказом МФ №113/2011. Регламент устанавливает форму, порядок, а также сроки составления и представления Отчета о деятельности внутреннего аудита (Отчет).
21 Ianuarie /2020 07:59
Vreți să știți ce este un credit și cum să vă protejați de supraîndatorare, să înțelegeți cum funcționează sistemul financiar din Republica Moldova și să aflați cum să vă majorați veniturile prin propriile investiții? La aceste, dar și la alte întrebări veți afla răspunsurile din seria de materiale informative lansate astăzi de Banca Națională a Moldovei (BNM), împreună cu Comisia Națională a Pieței Financiare (CNPF).
20 Ianuarie /2020 11:08
Минфин установил комиссию за гарантию в размере 0,5% годовых от остатка государственной гарантии, которая будет применяться в течение 2020-2021 гг. по кредитам, гарантированным государством в рамках государственной программы «Первый дом» («Prima casă»). Соответствующий приказ Минфина опубликован в «Monitorul Oficial» и вступил в силу 17 января 2020 г. По сравнению с прошлым годом, размер комиссии за гарантию не изменился. Также предусмотрено, что финансирующий банк должен перечислять ежеквартально, в течение 40 календарных дней после окончания отчетного квартала, комиссию за гарантию на счет Организации по развитию сектора малых и средних предприятий (ODIMM). До сих пор банкам необходимо было осуществить этот перевод до 25 числа месяца, следующего за отчетным кварталом.
20 Ianuarie /2020 11:07
Pentru anul 2019, entitățile economice vor întocmi 3 seturi de situații financiare: prescurtate, simplificate și complete, după cum prevede Legea contabilității și raportării financiare nr. 287 din 15.12.2017. Prezentarea situațiilor financiare, precum și alte aspecte importante au fost discutate în cadrul seminarului intitulat „Închiderea anului 2019: aspecte fiscale și contabile” organizat de Tx &A Co ATA Consult, care a avut loc la 18 ianuarie curent. După cum a explicat șeful Direcției reglementarea contabilității și auditului în sectorul corporativ din cadrul Ministerul Finanțelor, Lidia Foalea, entitățile micro, care reprezintă circa 94% din numărul total al întreprinderilor înregistrate în țara noastră, întocmesc situații financiare prescurtate. Totodată, acestea au dreptul să întocmească și situații financiare simplificate și complete.
20 Ianuarie /2020 10:02