Știri

Facilități fiscale pentru întreprinderi din industria ușoară

Încă 8 agenți economici vor fi incluși în Lista agenţilor economici – întreprinderi ale industriei uşoare şi a tipurilor de servicii prestate de către aceştia pe teritoriul Republicii Moldova solicitanţilor plasării mărfurilor sub regim vamal de perfecţionare activă, scutite de TVA cu drept de deducere. În Monitorul Oficial din 5 aprilie curent Ministerul Economiei și Infrastructurii a publicat Ordinul nr. 71 din 25 martie 2019 cu privire la aprobarea completărilor ce se operează în anexa la Ordinul nr. 66 din 4 mai 2010. Astfel, de facilități fiscale vor beneficia: • Ventitextil-Prod SRL • ÎCS Ennsgern SRL • Style By Militta SRL • ÎCS Marthatex SRL • Moldovan Vasile ÎI • Fantazia-O SRL • Bevera Nord SRL • Tricon SRL. Lista este extinsă până la 857 agenți economici. Amintim că facilitățile se acordă în temeiul prevederilor art. 104 lit g) din Codul fiscal, ce stipulează că se scutesc de TVA cu drept de deducere serviciile prestate de întreprinderile industriei uşoare pe teritoriul RM agenţilor economici care plasează mărfurile sub regimul vamal de perfecţionare activă, în cadrul contractelor respective de prelucrare. De TVA cu drept de deducere mai sunt scutite energia electrică, energia termică şi apa caldă pentru bunurile imobiliare cu destinaţie locativă, indiferent de subiectul în a cărui gestiune se află aceste bunuri, mărfurile și serviciile livrate în zona economică liberă din afara teritoriului vamal al RM, mărfurile livrate în magazinele, barurile şi restaurantele duty-free etc.
author icon

Marina Căldare

Instituții:

Publicaţia periodică "Monitorul Fiscal FISC.MD" | Ministerul Economiei

1687 vizualizări

Data publicării:

08 Aprilie /2019 11:00

Domeniu:

T.V.A. | Asigurare socială de stat | Noutăți | Persoană juridică

Etichete:

TVA | regim fiscal | facilitati fiscale | perfectionare activa | monitorul.fisc.md

0 comentarii

icon icon icon
icon
icon icon icon icon icon
icon
icon