Știri

Obținerea autorizației de CAT MCC, prin intermediul Ghișeului unic

În procesul de autorizare a centrelor de asistență tehnică pentru mașinile de casă și de control, Serviciul Fiscal de Stat va asigura utilizarea Ghișeului unic. Au intrat în vigoare completările și modificările la Ordinul SFS nr. 481 din 1 decembrie 2017, care a fost publicat vineri, 23 martie curent, în Monitorul Oficial. Ordinul privind modificarea și completarea Regulamentului privind autorizarea centrelor de asistenţă tehnică pentru maşinile de casă şi de control cu memorie fiscală mai prevede că Certificatul de înregistrare în calitate de centru de asistenţă tehnică pentru maşinile de casă şi de control cu memorie fiscală este actul permisiv ce va fi eliberat nu doar pe suport de hârtie, dar și în forma electronică. Suplimentar, este prevăzut că agentul economic care solicită să desfăşoare activităţi de instalare, reparare, deservire tehnică а MCC de model concret, obține posibilitatea de a depune cererea respectivă nu numai la SFS. Cererea în acest sens poate fi depusă și prin intermediul Ghișeului unic. Astfel, documentele confirmative ce urmează a fi anexate la cererea privind autorizarea în calitate de CAT MCC pot fi prezentate fizic sau generate de sistem. Totodata, SFS, fiind obligat să ţină Registrul certificatelor CAT MCC pe care le-a eliberat, va asigura ținerea acestuia pe suport de hârtie sau în format electronic. Dacă anterior, în cazul refuzului de inregistrare în calitate de CAT MCC drept rezultat al neândeplinirii condițiilor de autorizare solicitantul era obligat să depună, la înlăturarea neajunsurilor depistate, cererea și pachetul de acte repetat, în prezent, SFS va efectua verificarea dacă solicitantul a respectat cerinţele prevăzute la pct. 12 al Regulamentului şi, dacă sunt îndeplinite, acceptă înregistrarea CAT MCC. În rezultatul modificărilor aprobate, anexele la Regulamentul privind autorizarea centrelor de asistenţă tehnică pentru maşinile de casă şi de control cu memorie fiscală au fost actualizate și, fiind parte componentă ale Ordinului SFS nr.136 din 16 martie 2018, pot fi consultate în ediția nr. 95–104 al Monitorului Oficial.

Tatiana Smeșnaia

Instituții:

Serviciul Fiscal de Stat | Publicaţia periodică "Monitorul Fiscal FISC.MD"

1572 vizualizări

Data publicării:

26 Martie /2018 08:16

Catalogul tematic

Administrare fiscală | Servicii electronice | Maşini de casă şi control | Ordine SFS

Etichete:

MCC | SFS | Modificare | completare | ordin SFS | MO

0 comentarii

icon icon icon
icon
icon icon icon icon icon
icon
icon