Știri

Patenta, permisă încă pentru un an

Activitățile de comerț cu amănuntul în baza patentei vor fi permise până la 31 decembrie 2019. Această perioadă este necesară pentru implementarea acțiunilor în scopul stimulării și gestionării tranziției activității de comerț cu amănuntul de la patentă la activitatea independentă sau alte forme legale de antreprenoriat. Legea pentru modificarea art.4 din Legea cu privire la patenta de întreprinzător a fost publicată în Monitorul Oficial de ieri, 14 decembrie 2018. Reamintim că, în decembrie 2016, data-limită de desfășurare a comerțului cu amănuntul în bază de patentă a fost amânată pentru doi ani, cu titlu de compromis la solicitările titularilor de a le fi oferită o nouă perioadă de tranziție către alte forme de organizare a activității lor economice. Astfel, desfășurarea comerțului cu amănuntul de către titularii de patentă urma să fie interzisă începând cu 1 ianuarie 2017. Totodată, în scopul dezvoltării economice și îmbunătățirii controlului asupra riscurilor, în anul 2017 a fost modificat cadrul legal prin introducerea unei noi forme legale de antreprenoriat – activitatea independentă. Notă: În baza declarațiilor cu privire la impozitul pe venit pentru anul 2017, persoanele fizice care desfășoară activitate independentă au raportat un venit de circa 84 mil. lei.
author icon

Marina Căldare

Instituții:

Publicaţia periodică "Monitorul Fiscal FISC.MD" | Monitorul Oficial al RM

1888 vizualizări

Data publicării:

15 Decembrie /2018 14:00

Catalogul tematic

Administrare fiscală | Noutăți | Persoana fizică | Patenta de întreprinzător

Etichete:

patenta de întreprinzător | termen de activitate | impozit pe venit | activitate independenta

0 comentarii

icon icon icon
icon
icon icon icon icon icon
icon
icon