Știri

Registrul codurilor IBAN

Modul de achitare şi evidenţă a plăților la bugetul public naţional prin sistemul trezorerial al Ministerului Finanţelor în anul 2019 a fost aprobat prin Ordinul nr.205 din 21 decembrie 2018, documentul fiind publicat în MO. Acesta prevede că, în scopul asigurării controlului corectitudinii încasărilor la bugetul public național, este utilizat Registrul codurilor IBAN, care sunt generate și actualizate de către Ministerul Finanțelor (încasările la bugetul public national). Registrul conţine codurile IBAN de încasări ale bugetului de stat, bugetelor locale (nivelul I si nivelul II), BASS și FAOAM. Ministerul Finanțelor transmite Registrul codurilor IBAN Băncii Naţionale a Moldovei şi prestatorilor de servicii de plată, Serviciului Fiscal de Stat, Serviciului Vamal, Casei Naţionale de Asigurări Sociale şi Companiei Naţionale de Asigurări în Medicină, care ulterior urmează a fi transmis subdiviziunilor /organelor subordonate pentru ghidare în activitate. Totodată, documentul prevede că contribuabilii au posibilitatea de a afla codurile IBAN pe pagina web al Ministerului Finanțelor www. mf.gov.md, selectând codului Clasificației economice, raionului în care se află contribuabilul și codului statistic al localității contribuabilului conform CUATM. Modul de achitare a plăților indică expres că obligațiile fiscale aferente subdiviziunilor se achită corespunzător sediului acestora, cu indicarea în documentele de plată a codului fiscal al plătitorului, urmat prin bară “/” de codul subdiviziunii. Actul prevede și sintagmele care urmează a fi indicate la perfectarea documentului de plată destinat transferului bugetar de contribuabil sau instituția financiară la rubrica „destinaţia plăţii” la achitarea obligaţiilor fiscale, inclusiv a restanţelor la plăţi de bază și a penalităţilor la bugetul de stat, FAOAM sau BASS. Menționăm că sumele achitate incorect vor fi înregistrate la “Venituri neidentificate” ale bugetelor respective, care ulterior se vor restitui plătitorilor. De asemenea, documentul conține constatarea că, din 1 ianuarie 2018, contribuabilii au posibilitatea să achite obligațiile aferente bugetului public național prin intermediul Contului unic, în baza Notei de plată generate de SIA „Contul curent al contribuabilului”. Totodată, Modul de achitare a plăților prevede principalele modificări în administrarea veniturilor bugetelor componente ale BPN în anul 2019, de achitarea drepturilor de export-import şi a altor plăţi administrate de organele vamale, la fondurile asigurării obligatorii de asistenţă medicală și bugetul asigurărilor sociale de stat, bugetele locale, de stingerea obligaţiilor bugetului public naţional prin compensare, trecerea plăţilor de la un tip de plată la altul şi restituirea plăţilor la conturile curente ale contribuabililor. Suplimentar, documentul reglementează transferul de credit şi efectuarea plăţilor în numerar, conform căruia băncile şi alţi prestatori de servicii de plată participanţi la Serviciul Guvernamental de Plăţi Electronice (MPay), vor asigura achitarea plăţilor/serviciilor publice, integrate cu MPay, în conformitate cu prevederile contractelor încheiate cu Instituția Publică „Agenția de Guvernare Electronică”. Prevederile ordinului au intrat în vigoare din 1 ianuarie 2019. Ordinul ministrului finanţelor nr.158 din 22 decembrie 2017 cu privire la modul de achitare şi evidenţă a plăţilor la bugetul public naţional prin sistemul trezorerial al Ministerului Finanţelor în anul 2018 a fost abrogat. Ordinul nr. 205 poate fi consultat în MO nr. 513–525 (6908–6920) din 28 decembrie 2018.

Tatiana Smeșnaia

Instituții:

Publicaţia periodică "Monitorul Fiscal FISC.MD" | Ministerul Finanțelor al Republicii Moldova

15857 vizualizări

Data publicării:

15 Ianuarie /2019 08:01

Domeniu:

Impozitul pe venit | T.V.A. | Ordine MF | Impozitul pe bunurile imobiliare | Servicii electronice | Noutăți

Etichete:

cod | IBAN | BPN | plăţi | mod de plata | guvernare electronica | Ordin MF | monitorul.fisc.md

0 comentarii

icon icon icon
icon
icon icon icon icon icon
icon
icon