Monitorul SFS

Majorarea veniturilor administrate de Serviciul Fiscal de Stat

În primele şapte luni ale anului curent SFS a asigurat acumulularea la Bugetul public național a 18,3 mlrd. lei. Doar în luna iulie Serviciul Fiscal de Stat a înregistrat o creștere a veniturilor administrate cu 24% comparativ cu aceeași perioadă a anului precedent, iar pentru șapte luni ale anului 2017 au crescut, comparativ cu perioada similară a anului 2016, cu 18,2 %, sau cu 2,8 mlrd. lei. Comparativ cu sarcina stabilită (17,2 mlrd. lei), se atestă o depășire cu 1,1 mlrd. lei sau cu 6,5%. Doar în luna iulie SFS a încasat la BPN 2,7 mlrd. lei, ceea ce constituie o creștere cu 517,9 mil. lei. La Bugetul de stat în 7 luni ale anului curent au fost încasate 8,0 mlrd. lei, ceea ce constituie cu 1,6 mlrd. lei mai mult comparativ cu aceeași perioadă a anului 2016, sau o creștere de 24,0 %. Comparativ cu sarcina stabilită (7,3 mlrd. lei) au fost acumulate cu 688,7 mil. lei mai mult, prezentând o creştere cu 9,4%. Menţionăm că în luna iulie la acest compartiment au fost încasate 1,1 mlrd. lei, ceea ce constituie o creștere cu 37,4% comparativ cu aceeași lună a anului precedent. Potrivit statisticilor SFS, o asemenea ascendență lunară nu a fost înregistrată anterior. La Bugetele locale s-au înregistrat încasări de 2,0 mlrd. lei, ceea ce reprezintă cu 91,8 mil. lei mai mult comparativ cu perioada similară a anului precedent (4,8%). În comparație cu sarcina stabilită (1,9 mlrd. lei) au fost acumulate venituri cu 159,2 mil. lei mai mult (8,6%). La Bugetul asigurărilor sociale de stat în perioada menționată au fost încasate 6,3 mlrd. lei, ceea ce constituie cu 948,3 mil. lei mai mult comparativ cu perioada similară a anului 2016, sau o creștere de 17,7%. Comparativ cu sarcina stabilită (6,1 mlrd. lei) au fost acumulate venituri cu o depășire de 3,7% sau 222,7 mil. lei. La Fondurile asigurărilor obligatorii de asistență medicală s-au acumulat circa 2,0 mlrd. lei, cifră ce constituie cu 217,8 mil. lei mai mult în comparație cu 7 luni ale anului precedent (12,5%). Față de sarcina stabilită (1,9 mlrd. lei) au fost acumulate venituri cu 44,2 mil. lei mai mult, sau cu 2,3 %.

via | www.sfs.md

Instituții:

Serviciul Fiscal de Stat | Publicaţia periodică "Monitorul Fiscal FISC.MD"

1861 vizualizări

Data publicării:

01 August /2017 11:38

Catalogul tematic

Administrare fiscală | Asigurare socială de stat | Asigurare obligatorie de asistenţă medicală | Noutăți | Legislație fiscală | Finanţele publice locale

Etichete:

SFS | venit asigurat | administare fiscala | asigurare obligatorie de asistenta medicala | asigurare sociala | buget de stat

0 comentarii

icon icon icon
icon
icon icon icon icon icon
icon
icon