Întrebări și răspunsuri

1. (29.1.7.3.21) Se va reţine impozitul pe venit la sursa de plată în cazul procurării de la persoane fizice a proprietăţii conform contractelor lease – back ulterior reziliate?

În conformitate cu prevederile art. 90 alin.(1) din Codul fiscal, se reţine în prealabil suma în mărime de 7% din plăţile efectuate în folosul persoanei fizice pe veniturile obţinute de către aceasta, conform art.20, 88, 89, 901 şi 91, din înstrăinarea mijloacelor de transport rutier, din înstrăinarea valorilor mobiliare, precum şi din suma arendei terenurilor agricole şi/sau înstrăinării activelor de capital ale persoanelor fizice cetăţeni ai Republicii Moldova conform contractelor de leasing, lease-back, gaj, ipotecă şi/sau în cazurile de înstrăinare forţată a activelor de capital, iar în cazul lichidării agentului economic – din plăţile la lichidare în formă nemonetară. Astfel, în cazul în care compania de leasing procură de la persoanele fizice active de capital conform contractelor lease - back şi aceste bunuri mobiliare şi imobiliare se transmit în leasing (locaţiune, arendă, chirie) acestor persoane (vânzătorilor), din suma achitată nu se reţine impozitul pe venit potrivit prevederilor art. 90 alin.(1) din Codul fiscal. Ţinând cont de prevederile legislaţiei în vigoare, în cazul în care entitatea, iniţial a încheiat cu persoana fizică contractul lease – back, indiferent de rezilierea ulterioară a acestuia, prevederile articolului 90 alin.(1) din Codul fiscal nu se extind faţă de entitate.

Instituții:

Serviciul Fiscal de Stat | Publicaţia periodică "Monitorul Fiscal FISC.MD"

1147 vizualizări

Data publicării:

10 Noiembrie /2017 08:29

Domeniu:

Impozitul pe venit | Administrare fiscală | Legislație fiscală | Persoana fizică | Noutăți fiscale

Etichete:

Cod fiscal | entitate | persoana fizică | contract | impozit

0 comentarii

icon icon icon
icon
icon icon icon icon icon
icon
icon