Întrebări și răspunsuri

2. (28.4.10) Ce regim TVA se va aplica mijloacelor fixe incluse în capitalul statutar (social) care se scutesc de TVA fără drept de deducere stabilite de art.103 alin.(l) pct.29) din Codul fiscal, la exportul acestora pînă la expirarea termenului de 3 ani?

Conform art.35 din Codul vamal nr.1149-XIV din 20.07.2000, în cazul în care mărfurile sînt puse în liberă circulaţie cu acordarea de facilităţi fiscale şi vamale pe motivul destinaţiei lor finale, acestea rămîn sub supraveghere vamală. Supravegherea vamală conform condiţiilor prevăzute pentru acordarea unor astfel de facilităţi fiscale şi vamale încetează a mai fi aplicată, cu condiţia achitării drepturilor de import datorate, în cazul în care mărfurile:
  1. sînt distruse, cu excepţia cazurilor de forţă majoră;
  2. sînt utilizate în alte scopuri decît cele prevăzute de legislaţie pentru aplicarea facilităţilor fiscale şi vamale, cu excepţia exportului lor dacă nu au suferit modificări în afara uzurii normale;
  3. nu pot fi identificate din lipsa informaţiei, documentelor justificative şi a persoanei în gestiunea căreia au fost înregistrate astfel de importuri.
Astfel, în dependenţă de modul în care mijloace fixe au fost introduse în capitalul statutar (social), se vor aplica următoarele regimuri fiscale:
  1. în cazul în care acestea au fost introduse în capitalul statutar (social) în urma importului şi nu au suferit modificări în afara uzurii normale, la exportul acestora vor fi aplicate prevederile art.35 lit.c) din Codul vamal şi art.104 lit.a) din Codul fiscal;
  2. în cazul în care acestea au fost introduse în capitalul statutar (social) ca urmare a livrării pe teritoriul Republicii Moldova şi ulterior exportate, agentul economic beneficiar (cumpărător) urmează să calculeze şi să achite TVA datorat pornind de la valoarea indicată în factura fiscală eliberată în momentul beneficierii de facilitatea fiscală respectivă, iar la export se scutesc de TVA cu drept de deducere conform art.104 lit.a) din Codul fiscal.

Instituții:

Serviciul Fiscal de Stat | Publicaţia periodică "Monitorul Fiscal FISC.MD"

1902 vizualizări

Data publicării:

01 Martie /2018 07:42

Catalogul tematic

T.V.A. | Administrare fiscală | Legislație fiscală | Export de servicii | Factura fiscală

Etichete:

vama | TVA | mijloace fixe | capital statutar | regim fiscal | Export | Cod Vamal

0 comentarii

icon icon icon
icon
icon icon icon icon icon
icon
icon