Întrebări și răspunsuri

37.37 Vor putea persoanele fizice - angajate în cadrul unei companii rezidente al Parcului pentru tehnologia informației să efectueze desemnarea procentuală?

Potrivit prevederilor art.152 din Codul fiscal, contribuabilul persoană fizică rezidentă care nu are datorii la impozitul pe venit pentru perioadele fiscale anterioare este în drept de a desemna un cuantum procentual de 2% din suma impozitului pe venit calculat anual la buget către unul dintre beneficiarii desemnării procentuale. 

   Totodată, potrivit pct.17 din Regulamentul cu privire la mecanismul desemnării procentuale aprobat prin Hotărîrea Guvernului nr.1286 din 30 noiembrie 2016, contribuabilii efectuează desemnarea procentuală prin depunerea declaraţiei persoanei fizice cu privire la impozitul pe venit pentru perioada fiscală corespunzătoare. 
   Desemnarea procentuală se efectuează doar prin intermediul Declarației persoanei fizice cu privire la impozituil pe venit (forma CET15). Declarația se prezintă de către persoanele fizice rezidente (pentru veniturile ce constituie obiect al impunerii în baza legislației fiscale în condițiile prevăzute la art.83 alin.(2) lit. a) și b) din Codul fiscal) cu excepția veniturilor care nu se includ în venitul brut conform art. 14 alin.(2) din Codul fiscal, în termenul stabilit de legislaţia fiscală, în care indică codul fiscal al beneficiarului în secţiunea corespunzătoare desemnării procentuale, cu condiţia achitării integrale şi în termen a impozitului pe venit pentru perioada fiscală pentru care s-a făcut desemnarea.
 
   Totodată, art. 141 alin.(2) din Codul fiscal prevede că plăţile salariale efectuate angajaţilor sau în folosul acestora de către rezidenţii parcurilor pentru tehnologia informaţiei în baza legislaţiei muncii şi actelor normative ce conţin norme ale dreptului muncii nu generează obligaţii suplimentare privind impozitul pe venit aferent acestor plăţi conform prezentului titlu, impozitul în cauză fiind inclus în componenţa impozitului unic reglementat de cap.1 titlul X. 
   Astfel, ținînd cont de faptul că desemnarea procentuală se face din impozitul pe venit calculat și achitat de către persoana fizică, dar angajatul companiei rezidente al parcurilor pentru tehnologia informației nu are obligații privind impozitul pe venit, lipsește posibilitatea desemnării procentuale.
Totodată, în cazul în care angajatul companiei rezidente al parcurilor pentru tehnologia informației obține alte venituri impozabile care constituie obiect al impunerii pe principii generale, atunci acesta este în drept să efectueze desemnarea procentuală prin intermediul depunerii Declarației persoanei fizice cu privire la impozitul pe venit (forma CET18), pe principii generale în termenii stabiliți de legislaţia în vigoare.

Instituții:

Serviciul Fiscal de Stat | Publicaţia periodică "Monitorul Fiscal FISC.MD"

1164 vizualizări

Data publicării:

12 Mai /2021 07:55

Catalogul tematic

Impozitul pe venit | Administrare fiscală | Dare de seamă fiscală | Legislație fiscală | Persoana fizică

Etichete:

persoane fizice | parc it | desemnare procentuala | CET18 | impozit pe venit

0 comentarii

icon icon icon
icon
icon icon icon icon icon
icon
icon