Cotidian
Servicii disponibile
Pentru comandă selectați serviciul dorit din categorie
Pentru comandă selectați serviciul dorit din categorie
Filtru de căutare în categorie
Perioada publicării
Catalogul tematic
Catalogul autorilor
Catalogul revistelor
Catalogul instituțiilor
Cuvânt cheie
În compartimentul „Cotidian” sunt publicate informații pe tematici actuale din domeniul economic și fiscal, proiecte de finanțare, modificări legislative și alte subiecte în ajutorul antreprenorilor
Pe parcursul lunilor aprilie-iunie ale anului curent, conducerea Serviciului Fiscal de Stat a primit în audiență 171 de persoane, potrivit datelor privind funcționarea sistemului de petiționare publicate de SFS. Pentru comparație, în aceeași perioadă a anului 2018 în audiență au fost primite 206 persoane, iar în anul 2017 – 173 persoane. În trimestrul II al anului 2019, Direcția securitate internă și anticorupție a SFS a recepționat spre examinare 12 petiții, cereri și sesizări, mai puține decât au fost înregistrate în aceeași perioadă a anului 2018, când au fost primite 34 de petiții sau față de perioada similară din 2017, când au fost recepționate 21 de adresări.
13 Iulie /2019 09:00
Stimați contribuabili, ținem să va informăm că a fost actualizată Baza generalizată a practicii fiscale. Actualizarea a fost efectuată prin Ordinul SFS, nr. 300 din 11.07.2019
13 Iulie /2019 09:00
С 7 мая до 9 июля текущего года в рамках IV этапа приема документов на получение авансовых субсидий 14 начинающих сельхозпроизводителей запросили более 8 млн леев. Об этом сообщило Агентство по интервенциям и платежам в сельском хозяйстве (AIPA). Авансовые субсидии выдаются для финансирования стартапов молодежи и женщин-фермеров, запускающих свой бизнес в аграрном секторе. По данным AIPA, подавшие заявку начинающие сельхозпроизводители планируют инвестиции в сельхозсектор на сумму около 13 млн леев, что приведет к созданию более 50 новых рабочих мест. При этом, половину заявок на получение авансовых субсидий подали женщины.
12 Iulie /2019 14:32
Corectarea erorilor comise în Nota de informare privind salariul şi alte plăţi efectuate de către angajator în folosul angajaţilor, precum şi plăţile achitate rezidenţilor din alte surse de venit decât salariul şi impozitul pe venit reţinut din aceste plăţi (Forma IALS18) se vor efectua prin prezentarea unei dări de seamă corectate în condițiile stabilite de art.188 din Codul fiscal. Totodată, aceasta urmează a fi prezentată și în cazul în care plăţile salariale ale conducătorilor auto angajați ce efectuează transport rutier de pasageri în regim de taxi depășesc 10 mii lei lunar. Ministerul Finanțelor propune pentru consultări publice proiectul ordinului cu privire la modificarea și completarea unor Ordine ale Ministerului Finanțelor. După aprobarea documentului, vor intra noi prevederi în următoarele acte:
12 Iulie /2019 14:31
În primul semestru al anului curent, numărul persoanelor fizice și persoanelor juridice care au primit semnături electronice eliberate de Centrul de înregistrări al Instituției publice „Centrul de Tehnologii Informaționale în Finanțe” (CTIF) a crescut, față de aceeași perioadă a anului 2018, cu circa 10% și a constituit peste 9,8 mii. Această dinamică se datorează creșterii ascendente a numărului persoanelor fizice care au procurat semnături electronice de la CTIF. Potrivit datelor Centrului de înregistrări al CTIF, în prima jumătate a anului 2019, numărul persoanelor fizice care au primit semnături electronice a sporit, față de aceeași perioadă a anului trecut, cu 14,4% și a atins circa 8,3 mii, iar numărul persoanelor juridice s-a micșorat cu 10% și a depășit 1,5 mii.
12 Iulie /2019 14:30
Până la sfârșitul lunii iulie, în Parlament se va discuta și aproba în prima lectură un proiect de modificare a Legii bugetului de stat pentru aul 2019, iar la mijlocul lunii august se preconizează adoptarea proiectului în lectură finală, astfel încât bordul executiv al Fondului Monetar Internațional să se poată întruni în luna septembrie curent pentru aprobarea accesării de către țara noastră a finanțării externe. Anunțul a fost făcut de ministrul Finanțelor, Natalia Gavrilița, în cadrul unei conferințe de presă. După cum a anunțat ministrul, au fost colectate deja toate propunerile de rectificare a bugetului de la autoritățile publice centrale, iar acum echipa ministerului definitivează modificările.
12 Iulie /2019 13:30
С начала текущего года инфляция в Молдове составила 4,3% при том, что за июнь месяц была зарегистрирована дефляция в размере 0,2%, сообщает Национальное бюро статистики. Напоминаем, что в июне 2018 г. инфляция была нулевой, по итогам первого полугодия прошлого года индекс потребительских цен вырос на 0,8%, а годовая инфляция (с июня 2017 г. по июнь 2018 г.) достигла 3,2%. Согласно данным НБМ, потребительские цены в июне 2019 г. снизились на 0,2% по сравнению с месяцем маем, что обусловлено снижением цен на продовольственные товары на 1,1%, ростом на 0,5% цен на непродовольственные товары и на 0,2% тарифов на услуги, предоставляемые населению.
12 Iulie /2019 11:02