Cotidian
Servicii
disponibile
Pentru comandă selectați serviciul dorit din categorie
Filtru de căutare în categorie
Știri
În compartimentul „Cotidian” sunt publicate informații pe tematici actuale din domeniul economic și fiscal, proiecte de finanțare, modificări legislative și alte subiecte în ajutorul antreprenorilor
Începând cu 1 aprilie 2025, transportatorii rutieri vor fi obligați să transmită, în format electronic, informații despre mărfurile destinate UE sau aflate în tranzit prin statele UE, prin intermediul Sistemului de Control al Importului (ICS2). Această declarație vamală de import (ENS) trebuie depusă înainte de sosirea mărfurilor la punctele vamale. Noile cerințe se aplică inclusiv transportatorilor de colete poștale
11 Februarie /2025 09:38
Comisia de selectare a parteneriatului privat va fi obligată să anuleze procedura de selectare a contractului de parteneriat public-privat (PPP) dacă nu a fost depusă nici o ofertă/cerere de participare / dacă nu a fost depusă nici o ofertă admisibilă, precum în cazul în care au fost depuse oferte admisibile, dar care nu pot fi comparate din cauza modului neuniform de abordare a soluţiilor tehnice şi/sau financiare.
11 Februarie /2025 08:00
Marina Căldare
Agenția Geodezie, Cartografie și Cadastru (AGCC) a elaborat proiectul Conceptului Sistemului informațional „Cadastrul bunurilor imobile” și a Regulamentului resursei informaționale formate de SICBI, analizate în cadrul ședinței secretarilor generali de stat din 10 februarie curent.
11 Februarie /2025 07:55
Tatiana Smeșnaia
В Молдове запретят применение разных условий к экономическим сделкам по причинам, связанным с гражданством, национальностью или местом жительства клиентов. Это предусматривает законодательная инициатива о предотвращении необоснованной геоблокировки, которую парламент одобрил в первом чтении.
11 Februarie /2025 07:51
Olga Colari
Conform Legii zootehniei nr. 213/2022, Agenţia Naţională pentru Siguranţa Alimentelor recunoaște la solicitare, societăți de ameliorare, exploatații de ameliorare și ferme zootehnice de prăsilă. Din momentul intrării în vigoare a legii (28 august 2023), Agenția a recunoscut în acest sens ferme zootehnice de prăsilă și
10 Februarie /2025 07:56
Marina Căldare
În ediția din februarie al „monitorului fiscal FISC.md” este publicat articolul „Controlul fiscal la persoana fizică”, elaborat de către Irina Moraru, în care este prezentată o analiză detaliată a metodelor şi operațiunilor de organizare şi desfășurare de către Serviciul Fiscal de Stat al acestui control.
10 Februarie /2025 07:55
Ministerul Dezvoltării Economice și Digitalizării a înaintat pentru consultări publice proiectul modificărilor la Legea nr.179/2008 cu privire la parteneriatul public-privat (PPP), elaborat în scopul stabilirii unor norme clare în domeniu și susținerii dezvoltării infrastructurii critice de care depinde bunăstarea populației și progresul economic al țării.
10 Februarie /2025 07:55
Tatiana Smeșnaia
Autentificare
Autentificarea se poate efectua cu ajutorul adresei de E-mail sau a Login-ului
E-mail/Login *
Parola *
Contul de utilizator a fost creat cu succes. Pentru confirmarea înregistrării accesați linkul expediat la e-mailul indicat în formularul de înregistrare, care este valabil până la 30 zile calendaristice
Adresează-ne o întrebare
Dorești să obții un răspuns rapid si complex sau să ne sugerezi tematica unui articol necesar procesului tău de lucru? Loghează-te, expediază întrebarea sau sugestia și primești răspunsul experților în cel mai scurt timp la adresa de e-mail sau în profilul tău de pe pagină.
E-mail *
Filtru de căutare în categorie
Perioada publicării
de la
până la
Catalogul tematic
Catalogul autorilor
Catalogul revistelor
Catalogul instituțiilor
Cuvânt cheie
Comanda serviciului prin telefon
Introduceți corect datele solicitate și în scurt timp veți fi contactat de un operator
Prenumele *
Numele *
E-mail *
Telefon *
Feedback
Pentru monitorizarea statutului de prelucrare a Feedbackului expediat, recomandăm inițial să parcurgeți procesul de autentificare pe portal. Astfel, mesajul de răspuns din partea PP „Monitorul Fiscal FISC.md” la feedback se va salva și afișa în Profilul Dvs. În cazul expedierii feedback-ului fără a fi autentificat pe portal, mesajul va fi remis la adresa de e-mail.
E-mail *
E-mail *