Servicii
disponibile
Pentru comandă selectați serviciul dorit din categorie
Filtru de căutare
În scopul facilitării procesului de consolidare a terenurilor agricole, terenurilor din cadrul unui câmp sau al unei porțiuni din acesta, a celor ocupate de fâșiile forestiere proiectate, dar neplantate, vor putea fi vândute la prețul normativ al pământului, conform tarifului specificat la poziția I din anexa la Legea nr. 1308/1997 privind prețul normativ și modul de vânzare-cumpărare a pământului (Legea nr. 1308/1997). Această completare la Legea nr. 1308/1997 este prevăzută în proiectul modificărilor actului legislativ indicat, inclus pe ordinea de zi a ultimei ședințe a secretarilor de stat. Autorii afirmă că aprobarea modificărilor propuse la Legea nr. 1308/1997 va crea premise pentru consolidarea terenurilor agricole și stoparea proceselor
01 Noiembrie /2021
Tatiana Smeșnaia
Programul de atragere a remitențelor în economie „PARE 1+1”, care a avut ca perioadă de implementare anii 2010-2021, ar putea fi extins până în anul 2024. Proiectul ce prevede modificarea Hotărârii Guvernului nr. 972/2010, prin care a fost aprobat programul respectiv, a fost inclus pe agenda ultimei ședințe a secretarilor generali ai ministerelor. Potrivit autorilor documentului, extinderea Programului va contribui semnificativ la facilitarea accesului lucrătorilor migranţi şi beneficiarilor de remitențe la resursele financiare necesare înființării/dezvoltării întreprinderilor mici şi mijlocii în Republica Moldova.
01 Noiembrie /2021
Marina Căldare
В рамках Транснационального проекта Finance4SocialChange Организацией по развитию сектора малых и средних предприятий (ODIMM) запущена масштабная информационная кампания по продвижению социального предпринимательства. Целю проекта является стимулирование развития компаний, заинтересованных в решении проблем, с которыми сталкиваются сообщества. Кампания по продвижению и поддержке социального предпринимательства продлится месяц и будет включать представление историй успеха в области социального предпринимательства, презентацию обучающих роликов о социальном предпринимательстве, бесплатные вебинары и т.д.
01 Noiembrie /2021
Cetățenii moldoveni cu capacitatea redusă de muncă care au domiciliul sau reședința permanentă sau provizorie în Estonia vor beneficia de alocație pentru capacitatea de muncă. În Monitorul Oficial din 29 octombrie a fost publicată Legea nr. 141 din 14 octombrie 2021 pentru ratificarea Protocolului de modificare al Acordului în domeniul asigurărilor sociale dintre Republica Moldova și Republica Estonia (Protocol). Inițiativa de modificare a Acordului aparține părții estoniene, fiind condiționată de lansarea reformei naționale de determinare a capacității de muncă în Estonia, fiind schimbat conceptul de incapacitate de muncă în capacitate de muncă, ce se va realiza prin substituirea pensiei pentru incapacitate de muncă cu alocația pentru capacitate de muncă.
01 Noiembrie /2021
Marina Căldare
Începem luna noiembrie cu noi reduceri de la Nr 1! Rețeaua de supermarketuri Nr 1 pune la dispoziție noul Catalog de promoții, valabil în perioada 1-15 noiembrie curent. Fii sigur, în Catalog nu lipsesc produsele tale preferate, așa că vizitează acum magazinele Nr 1 din sectorul tău! Baftă la cumpărături!
01 Noiembrie /2021
Pentru luna noiembrie 2021 Serviciul Fiscal de Stat a planificat efectuarea controalelor fiscale la 24 agenți economici. Aceștia, în funcție de scorul riscurilor acumulate (în listă sunt incluse entitățile cu punctajul de la 17 la 53 puncte), vor fi supuși controalelor prin metoda verificării totale, parțiale sau tematice. Ordinul nr.547 din 28 octombrie 2021 emis de autoritatea fiscală este publicat pe pagina oficială a SFS. Amintim că SFS planifică controlul fiscal la întreprinderile selectate în baza Programului de conformare a contribuabililor pentru anul 2021 și operează cu opt categorii de riscuri
29 Octombrie /2021
Tatiana Smeșnaia
Practica fiscală
Налогоплательщик не задекларировал сумму НДС к вычету в предыдущем налоговом периоде. Как исправить Декларацию по НДС
Как исправить Декларацию по НДС, если налогоплательщик не задекларировал сумму НДС к вычету в предыдущем налоговом периоде, в котором была получена налоговая накладная от поставщика? В соответствии с п. a) ч. (10) ст. 102 НК, субъект налогообложения имеет право вычета уплаченной или подлежащей уплате суммы НДС на приобретаемые товарно-материальные ценности, услуги при наличии налоговой накладной на приобретаемые товарно-материальные ценности, услуги, по которым уплачен или подлежит уплате НДС.
Autentificare
Autentificarea se poate efectua cu ajutorul adresei de E-mail sau a Login-ului
E-mail/Login *
Parola *
Contul de utilizator a fost creat cu succes. Pentru confirmarea înregistrării accesați linkul expediat la e-mailul indicat în formularul de înregistrare, care este valabil până la 30 zile calendaristice
Adresează-ne o întrebare
Dorești să obții un răspuns rapid si complex sau să ne sugerezi tematica unui articol necesar procesului tău de lucru? Loghează-te, expediază întrebarea sau sugestia și primești răspunsul experților în cel mai scurt timp la adresa de e-mail sau în profilul tău de pe pagină.
E-mail *
Filtru de căutare în categorie
Perioada publicării
de la
până la
Compartiment pagină
Subcompartiment pagină
Catalogul tematic
Catalogul autorilor
Catalogul revistelor
Catalogul instituțiilor
Cuvânt cheie
Comanda serviciului prin telefon
Introduceți corect datele solicitate și în scurt timp veți fi contactat de un operator
Prenumele *
Numele *
E-mail *
Telefon *
Feedback
Pentru monitorizarea statutului de prelucrare a Feedbackului expediat, recomandăm inițial să parcurgeți procesul de autentificare pe portal. Astfel, mesajul de răspuns din partea PP „Monitorul Fiscal FISC.md” la feedback se va salva și afișa în Profilul Dvs. În cazul expedierii feedback-ului fără a fi autentificat pe portal, mesajul va fi remis la adresa de e-mail.
E-mail *
E-mail *