Filtru de căutare în categorie
Perioada publicării
Compartiment pagină
Subcompartiment pagină
Cuvânt cheie
SA „Floarea Soarelui” și ÎM „Trans Oil Refinery” SRL ar putea fi incluse în Lista agenților economici cu drept de prelungire a termenului de plată a TVA şi a taxei vamale, pentru perioada ciclului de producere, dar nu mai mult de 180 de zile, la materia primă, materialele, accesoriile, ambalajul primar şi articolele de completare importate pentru fabricarea în exclusivitate a mărfurilor destinate exportului. Proiectul hotărârii de Guvern privind completarea listei a fost elaborat de Ministerul Economiei și Infrastructurii și inclus pe agenda ședinței secretarilor generali care a avut loc ieri, 15 octombrie 2020.
16 Octombrie /2020 07:59
Tinerii din Republica Moldova care au absolvit Etapa a II-a a Programului „Start pentru TINERI”, au posibilitatea să aplice și la componenta de finanțare. Organizația pentru dezvoltarea sectorului întreprinderilor mici și mijlocii (ODIMM) a lansat, începând cu 13 octombrie curent, un nou apel de granturi în cadrul acestui proiect. Astfel, concursul se desfășoară în perioada 13 octombrie – 9 noiembrie 2020, depunerea proiectelor investiționale fiind efectuată în regim online.
15 Octombrie /2020 07:59
În regiunile din Moldova în care nu sunt zone economice libere sau parcuri industriale, urmează a fi create platforme industriale multifuncționale (PIM) în scopul creșterii competitivității și productivității și a ocupării forței de muncă a sectorului industrial în zonele respective. Guvernul a aprobat în ședința din 13 octombrie curent proiectul de hotărâre cu privire la aprobarea Programului-pilot de creare a platformelor industriale multifuncționale.
13 Octombrie /2020 15:39
Comisiile intersectoriale de control, Centrul de Sănătate Publică Chișinău, Direcția de poliție a mun. Chișinău și alte autorități abilitate vor remite prescripții de sistare a activității economice pentru o perioadă de până la 3 luni a piețelor, centrelor comerciale, unităților HORECA și altor agenți economici care vor comite abateri de la măsurile de prevenire şi control a infecției COVID-19. Această decizie a fost adoptată în cadrul ședinței Comisiei extraordinare de sănătate publică a mun. Chișinău. Totodată, în cadrul ședinței Comisie extraordinare de sănătate publică a mun. Chișinău, s-a decis menținerea în continuare a gradului de alertă „Cod Roșu”, în baza indicatorilor nivelului de risc al transmiterii virusului SARS-CoV-2 prezentaţi de Centrul de Sănătate Publică Chișinău.
13 Octombrie /2020 10:24
Pe parcursul anului 2019, Consiliul Concurenței a realizat 74 de investigații cu privire la încălcarea legislației concurențiale, dintre care 24 au fost finalizate, potrivit Raportului privind activitatea Consiliului Concurenței pentru anul 2019, publicat pe pagina web a instituției. Astfel, principalele încălcări examinate și constatate se referă la acțiuni anticoncurențiale ale autorităților publice, concentrări economice nenotificate, acțiuni de concurență neloială și abuz de poziție dominantă.
13 Octombrie /2020 08:00
În luna iulie curent, Ministerul Economiei și Infrastructurii a aprobat Foaia de parcurs pentru impulsionarea procesului de digitizare a economiei naționale și dezvoltare a comerțului electronic, care are patru obiective majore : facilitarea interacțiunii la distanță și promovarea serviciilor digitale pentru mediul de afaceri, stimularea utilizării comerțului electronic, simplificarea procedurilor vamale la exportul online și stimularea serviciilor poștale și de curierat. Pentru implementarea acțiunilor din Foaia de parcurs, Consiliul Economic pe lângă Prim-ministru și MEI au elaborat un proiect de lege, conceptul căruia a fost prezentat, ieri, 12 octombrie, într-o ședință online pe platforma Consiliului Economic.
13 Octombrie /2020 08:00
Evidența unică a contravențiilor și a persoanelor care au săvârșit contravenţii, a hotărârilor și deciziilor emise în cauzele contravenţionale, precum și a informațiilor cu caracter contravențional va fi asigurată prin intermediul unui sistem informațional. În Monitorul Oficial din 9 octombrie a fost publicată Legea nr. 185 din 11 septembrie 2020 cu privire la Sistemul informaţional automatizat de evidenţă a contravenţiilor, a cauzelor contravenţionale şi a persoanelor care au săvârșit contravenţii.
12 Octombrie /2020 08:00