Servicii
disponibile
Pentru comandă selectați serviciul dorit din categorie
Filtru de căutare în catalog
Guvernul Republicii Moldova
Guvernul Republicii Moldova
asigură, conform Constituției, realizarea politicii interne și externe a statului și exercită conducerea generală a administrației publice. Guvernul se organizează și funcționează în conformitate cu prevederile constituționale, având la bază un program de guvernare acceptat anterior de către parlament. Acesta este alcătuit dintr-un lider numit prim-ministru, un prim-viceprim-ministru, viceprim-miniștri, miniștri și alți membri stabiliți prin lege organică.Cererile de înregistrare cu statut de șomer vor putea fi depuse în regim online, iar evidența electronică a persoanelor înregistrate cu acest statut și a beneficiarilor de ajutor de șomaj va putea fi efectuată prin intermediul sistemului informațional „Înregistrare cu statut de șomer” (SIA ÎSȘ). Proiectul hotărârii de Guvern cu privire la aprobarea conceptului sistemului și a Regulamentului privind organizarea și funcționarea acestuia a fost aprobat în ședința Executivului din 3 noiembrie curent. Prin instituirea acestui sistem autoritățile urmăresc asigurarea necesităților informaționale ale actorilor implicați în procesul de înregistrare cu statut de șomer și stabilirea dreptului la ajutor de șomaj.
05 Noiembrie /2021
Marina Căldare
În condiţiile economiei de piaţă activitatea economică se desfășoară de către agenţii economici pe baza autonomiei lor juridice, iar rolul statului este limitat la problemele esenţiale ce privesc apărarea şi promovarea interesului public în activitatea economică. Agenții economici trebuie să dispună liber de venitul obţinut de pe urma activităţii de antreprenoriat, disponibil după achitarea impozitelor şi a altor plăţi obligatorii, susține Cabinetul de miniștri care, în cadrul ședinței de miercuri, 3 noiembrie, a dat avizat negativ proiectul de lege cu privire la modificarea art. 15 lit. b) din Codul fiscal (CF) înaintat cu titlu de inițiativă legislativă de un grup de deputați. Respectivul proiect propune introducerea
04 Noiembrie /2021
Tatiana Smeșnaia
Executivul a aprobat, în cadrul ședinței din 3 noiembrie curent, proiectul hotărârii de Guvern privind semnarea Convenției dintre Republica Moldova și Republica Franceză pentru evitarea dublei impuneri și prevenirea evaziunii fiscale cu privire la impozitele pe venit. Convenția are ca scop dezvoltarea relațiilor economice dintre cele două țări, atât în domeniul dublei impuneri a persoanelor fizice și juridice, cât și în scopul atragerii investițiilor străine și va crea condiții egale pentru toți agenții economici care vor desfășura activitate de întreprinzător pe teritoriul statelor contractante. Potrivit notei informative a proiectului, în procesul discuțiilor cu partea franceză au fost negociate cotele impozitului pe veniturile de la articolul 10 „
03 Noiembrie /2021
Marina Căldare
Salariile de funcție ale personalului administrativ-gospodăresc angajat în instituțiile medico-sanitare publice încadrate în sistemul asigurării obligatorii de asistență medicală se majorează de la 1 noiembrie curent. Guvernul a aprobat proiectul hotărârii ce prevede modificarea Regulamentului privind salarizarea angajaților din instituțiile medico-sanitare publice încadrate în sistemul asigurării obligatorii de asistență medicală, aprobat prin HG nr.837/2016.
03 Noiembrie /2021
Marina Căldare
Cetățenii moldoveni cu capacitatea redusă de muncă care au domiciliul sau reședința permanentă sau provizorie în Estonia vor beneficia de alocație pentru capacitatea de muncă. În Monitorul Oficial din 29 octombrie a fost publicată Legea nr. 141 din 14 octombrie 2021 pentru ratificarea Protocolului de modificare al Acordului în domeniul asigurărilor sociale dintre Republica Moldova și Republica Estonia (Protocol). Inițiativa de modificare a Acordului aparține părții estoniene, fiind condiționată de lansarea reformei naționale de determinare a capacității de muncă în Estonia, fiind schimbat conceptul de incapacitate de muncă în capacitate de muncă, ce se va realiza prin substituirea pensiei pentru incapacitate de muncă cu alocația pentru capacitate de muncă.
01 Noiembrie /2021
Marina Căldare
Autoritățile au elaborat cadrul legal pentru compensarea parțială din bugetul de stat a cheltuielilor angajatorilor în contextul pandemiei. Astfel, pe agenda ședinței secretarilor generali de astăzi, 28 octombrie, este inclus proiectul hotărârii de Guvern cu privire la aprobarea unor măsuri de susținere a angajatorilor și salariaților în condițiile aplicării măsurilor de restricție pe perioada pandemiei de COVID-19, prin care se propune aprobarea: Regulamentului privind acordarea din bugetul de stat a indemnizației salariaților cu copii cu vârstă de până la 12 ani și copii cu dizabilități care beneficiază de zile libere în cazul suspendării temporare a procesului educațional în regim fizic
28 Octombrie /2021
Marina Căldare
Din alocațiile aprobate pentru asigurarea salarizării în sectorul bugetar ar putea fi repartizate către bugetele locale de nivelul I și II transferuri cu destinație specială în sumă de 137 mil. lei pentru asigurarea achitării salariilor până la finele anului 2021. În acest sens, Ministerul Finanțelor propune pentru consultări publice proiectul hotărârii de Guvern privind repartizarea și redistribuirea alocațiilor aprobate în Legea bugetului de stat pentru anul 2021.
27 Octombrie /2021
Marina Căldare
Autentificare
Autentificarea se poate efectua cu ajutorul adresei de E-mail sau a Login-ului
E-mail/Login *
Parola *
Contul de utilizator a fost creat cu succes. Pentru confirmarea înregistrării accesați linkul expediat la e-mailul indicat în formularul de înregistrare, care este valabil până la 30 zile calendaristice
Adresează-ne o întrebare
Dorești să obții un răspuns rapid si complex sau să ne sugerezi tematica unui articol necesar procesului tău de lucru? Loghează-te, expediază întrebarea sau sugestia și primești răspunsul experților în cel mai scurt timp la adresa de e-mail sau în profilul tău de pe pagină.
E-mail *
Filtru de căutare în categorie
Perioada publicării
de la
până la
Compartiment pagină
Subcompartiment pagină
Cuvânt cheie
Comanda serviciului prin telefon
Introduceți corect datele solicitate și în scurt timp veți fi contactat de un operator
Prenumele *
Numele *
E-mail *
Telefon *
Feedback
Pentru monitorizarea statutului de prelucrare a Feedbackului expediat, recomandăm inițial să parcurgeți procesul de autentificare pe portal. Astfel, mesajul de răspuns din partea PP „Monitorul Fiscal FISC.md” la feedback se va salva și afișa în Profilul Dvs. În cazul expedierii feedback-ului fără a fi autentificat pe portal, mesajul va fi remis la adresa de e-mail.
E-mail *
E-mail *