Servicii
disponibile
Pentru comandă selectați serviciul dorit din categorie
Filtru de căutare în catalog
Parlamentul Republicii Moldova
Parlamentul Republicii Moldova
Republica Moldova este Republică Parlamentară. Preşedintele şi vicepreşedinţii Parlamentului se aleg după constituirea legală a Legislativului. Potrivit prevederilor Regulamentului Parlamentului, Preşedintele forului se alege pe durata mandatului prin vot secret al majorităţii deputaţilor aleşi, la propunerea fracţiunilor parlamentare. Vicepreşedinţii Parlamentului se aleg prin votul deschis a majorităţii deputaţilor aleşi, la propunerea Preşedintelui Parlamentului, după consultarea fracţiunilor parlamentare.În țara noastră ar putea fi instituită o nouă prestație socială – capitalul familial, de care vor beneficia copiii persoanelor asigurate și neasigurate care domiciliază permanent pe teritoriul Republicii Moldova. Proiectul de lege privind capitalul familial este înregistrat în Parlament. Astfel, familia va putea utiliza mijloacele financiare ale capitalului familial odată cu împlinirea vârstei de 3 ani a copilului, iar până atunci acestea vor fi depozitate pe un cont special administrat de Casa Națională de Asigurări Sociale. Pentru utilizarea prestației se va depune o cerere la autoritatea responsabilă în a cărei rază teritorială își are domiciliul beneficiarul, în termen de un an de la nașterea copilului.
24 Iunie /2019
Marina Căldare
Știri
Jumătate din impozitul pe venit achitat de persoanele juridice poate rămâne în bugetele locale
Cotele defalcărilor din impozitul pe venit plătit de persoanele fizice din sate și orașe, cu excepția orașelor de reședință de raion, ar putea crește de la 75% la 100%, iar cele repartizate pentru orașele de reședință și raioane – de la 20% la 50%. În Parlament este înregistrat un proiect de lege pentru modificarea art.5 din Legea privind finanțele publice locale, ce reglementează repartizarea veniturilor între bugetele unităților administrativ-teritoriale.
24 Iunie /2019
Marina Căldare
Правительство одобрило Положение об организации и функционировании Национального совета по решению споров в области госконтроля. Документ устанавливает процедуру организации и функционирования Национального совета по разрешению споров в области госконтроля, его полномочия и задачи, процедуру отбора и назначения его членов, их права и обязанности, а также процедуру рассмотрения системных нарушений в области госконтроля. Необходимость создания Национального совета по решению споров в области госконтроля оговорена ст.30 Закона о государственном контроле предпринимательской деятельности. Совет создается, в частности, в целях рассмотрения пагубных системных практик в области государственного контроля.
28 Februarie /2019
Olga Colari
Beneficiarii de prestații sociale, stabilite până la 1 aprilie 2019, al căror cuantum lunar nu depășește 2000 lei, vor primi un suport unic în sumă de 600 lei. În cadrul ședinței plenare de ieri, 7 februarie 2019, Parlamentul a aprobat în prima lectură proiectul de lege cu privire la acordarea suportului unic beneficiarilor de pensii și alocații sociale de stat.
08 Februarie /2019
Marina Căldare
Curtea de Conturi are un nou președinte. În cadrul ședinței din 7 februarie curent — prima ședință plenară a sesiunii de primăvară 2019, deputații au aprobat candidatura lui Marian Lupu în această funcție. Potrivit Legii privind organizarea și funcționarea Curții de Conturi, Președintele instituției este numit prin hotărâre de Parlament pentru un mandat de cinci ani. De asemenea, deputații au votat noii directori ai Consiliului de Administrație al Agenției Națioanale pentru Reglementare în Energetică, aceștia fiind:
07 Februarie /2019
Marina Căldare
Toți copiii cu vârsta de până la 18 ani ar putea primi indemnizație lunară de stat pentru copil. Proiectul de lege pentru modificarea Legii privind prestațiile sociale pentru copii a fost discutat ieri în cadrul ședinței comisiei parlamentare economie, buget și finanțe. Astfel, art. 4 din Legea privind prestațiile sociale pentru copii, ce prevede tipurile de prestații sociale pentru aceștia, va fi completat cu prevederea de acordarea indemnizației lunare de stat pentru fiecare copil. Cuantumul acestui suport va constitui 200 lei.
06 Februarie /2019
Marina Căldare
Structura organizatorică a Consiliului Concurenței ar putea fi optimizată. În cadrul ședinței de ieri a comisiei parlamentare economie, buget și finanțe a fost discutat proiectul hotărârii de Parlament privind aprobarea structurii organizatorice și a efectivului-limită de personal ale Consiliului Concurenței. Astfel, Consiliul Concurenței va avea 130 de angajați, cu două unități de personal mai puțin. Comparativ cu actuala structură, rămân neschimbate subdiviziunile de bază din cadrul instituției care desfășoară acțiuni anticartel, investighează practicile anticoncurențiale și concurența neloială, monitorizează ajutoarele de stat.
06 Februarie /2019
Marina Căldare
Autentificare
Autentificarea se poate efectua cu ajutorul adresei de E-mail sau a Login-ului
E-mail/Login *
Parola *
Contul de utilizator a fost creat cu succes. Pentru confirmarea înregistrării accesați linkul de confirmare expediat la e-mailul indicat în formularul de înregistrare, care este valabil până la 30 zile calendaristice
Adresează-ne o întrebare
Dorești să obții un răspuns rapid si complex sau să ne sugerezi tematica unui articol necesar procesului tău de lucru? Loghează-te, expediază întrebarea sau sugestia și primești răspunsul experților în cel mai scurt timp la adresa de e-mail sau în profilul tău de pe pagină.
E-mail *
Filtru de căutare în categorie
Perioada publicării
de la
până la
Compartiment pagină
Subcompartiment pagină
Cuvânt cheie
Comanda serviciului prin telefon
Introduceți corect datele solicitate și în scurt timp veți fi contactat de un operator
Prenumele *
Numele *
E-mail *
Telefon *
Feedback
Pentru monitorizarea statutului de prelucrare a Feedbackului expediat, recomandăm inițial să parcurgeți procesul de autentificare pe portal. Astfel, mesajul de răspuns din partea PP „Monitorul Fiscal FISC.md” la feedback se va salva și afișa în Profilul Dvs. În cazul expedierii feedback-ului fără a fi autentificat pe portal, mesajul va fi remis la adresa de e-mail.
E-mail *
Stimate utilizator
Pentru îmbunătățiri ulterioare vă îndemnăm să oferiți un feedback cu privire la calitatea și disponibilitatea serviciilor furnizate prin intermediul site-ului web și al interfeței de utilizator comune.